Victoria opoziţiei social-democrate în dauna Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) în alegerile repetate de la Istanbul constituie o victorie importantă pentru democraţia turcă, atât cât mai este ea. Mai mult, ea creează baza pentru o posibilă schimbare în politica turcă.
În timpul apariţiilor sale din campania electorală, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, constant, că eventualele înfrângeri ale AKP în marile oraşe turce vor provoca haos în ţară.
Acum că alegerile locale sunt încheiate şi la Istanbul, pare să fie vorba de mai mult decât haos: ar putea fi în joc însăşi supravieţuirea politică a preşedintelui, pentru că acest scrutin reprezintă, evident, una dintre cele mai mari înfrângeri suferite de Erdogan până acum.
Candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP, opoziţia social-democrată), Ekrem Imamoglu, a câştigat scrutinul de la Istanbul în dauna reprezentantului puterii, Binali Yildirim, fost prim-ministru, cu un avans de nouă puncte procentuale.
Data de 23 iunie 2019 va intra, fără îndoială, în cărţile de istorie din Turcia. Exact la ora locală 19:15, diverse media au început să difuzeze primele rezultate. În primul scrutin, contestat de AKP, Imamoglu avusese un avans de 13.000 voturi în faţa fostului premier. De această dată, avantajul său a fost de aproape 800.000 de voturi. Pentru mulţi turci, acesta este mai mult decât un semn. Este o adevărată alarmă de trezire – democraţia în Turcia este încă în viaţă, nota Deutsche Welle într-un comentariu difuzat pe 25 iunie.
Un indiciu al acestei realităţi este faptul că toţi oponenţii politici ai lui Imamoglu, care au proferat insulte şi calomnii la adresa lui în timpul campaniei electorale, brusc l-au felicitat pentru succesul său. Dintre aceştia, se remarcă însuşi preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Pentru Erdogan, această înfrângere este, indubitabil, un pumn în plină figură. Având la dispoziţia sa toate instrumentele, el a încercat să încline balanţa victoriei către candidatul AKP, mergând până acolo încât a pus sub presiune Consiliul Electoral Suprem. Totuşi, electoratul turc l-a făcut să plătească preţul cu vârf şi îndesat.
Ce înseamnă pentru AKP pierderea Istanbulului?
Însuşi Erdogan se află acum în faţa unei dileme. El nu mai poate urma aceeaşi linie dură în politică, cu restricţii la adresa presei şi presiuni exercitate asupra membrilor opoziţiei. Acum, în plus faţă de ”mersul pe sârmă” în politica externă, el se confruntă cu o nouă forţă politică pe plan intern.
Pierderea controlului asupra Istanbulului după 25 de ani – ca primar al metropolei, el s-a lansat în politica de nivel mare – va lăsa şi ea urme asupra sa. Există chiar semnale că foşti aliaţi de-ai săi aşteptau această înfrângere istorică a lui Erdogan în metropola de pe malurile Bosforului. Mai mult, există şi zvonuri că în ultimele luni membri ai AKP au plănuit lansarea unui nou partid, o idee care poate obţine sprijin odată cu victoria CHP la Istanbul.
Este acesta începutul sfârşitului pentru Erdogan? Greu de spus. Preşedinte turc nu va lăsa ca această înfrângere să îl doboare. Este ea un punct de inflexiune pentru Erdogan? Categoric. El poate alege două căi: fie continuă o politică poate şi mai dură decât până acum, fie poate face orice, inclusiv cu preţul unor compromisuri, pentru a rămâne la putere.
Scopul său principal este de a rămâne preşedinte până la a 100-a aniversare a Republicii Turcia, în 2023, care coincide cu viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Pentru a face acest lucru, Recep Tayyip Erdogan va fi nevoit să facă mai multe compromisuri în viitor, poate pentru prima dată în cariera sa politică.
Potrivit Euronews, în opinia lui Atilla Yesada, analist pentru Global Source Partners, înfrângerea electorală suferită de AKP la Istanbul ar putea fi începutul sfârşitului pentru Erdogan dacă el nu face două lucruri. În primul rând, el va trebui să pună capăt recesiunii prin care trece economia turcă. Apoi, este nevoie să renunţe la hărţuirea reprezentanţilor opoziţiei şi la oprimarea populaţiei turce.
„Oamenii au arătat că lor le pasă de situaţia economiei – Turcia a avut o creştere negativă anul trecut. Pe de altă parte, tactica mâinii de fier (prin care s-au anulat rezultatele alegerilor din martie de la Istanbul) nu a avut ecou nici măcar în rândul electoratului AKP. Poporul turc poate nu ştie exact ce înseamnă democraţia, dar pentru el contează mult să existe alegeri corecte”, explică Yesada.
Acelaşi mesaj a fost transmis şi de câştigătorul scrutinului de la Istanbul, Ekrem Imamoglu, în faţa simpatizanţilor săi la puţin timp după anunţarea rezultatelor alegerilor din 23 iunie: “În acest oraş, astăzi, aţi reparat democraţia şi aţi apărat-o în ochii lumii. Mulţumesc, Istanbul! Am venit pentru a îmbrăţişa pe toată lumea. Vom construi democraţia în acest oraş, vom construi justiţia. În acest oraş minunat, vă promit, noi vom construi viitorul”.
Scenarii posibile pentru Erdogan
Istanbulul este cea mai mare sursă de fonduri atât pentru structurile politice naţionale, cât şi pentru cele municipale. Aceste resurse nu se întorc automat la noua administraţie locală, care va fi condusă de primarul Ekrem Imamoglu, deşi ar trebui. AKP, partidul lui Erdogan, domină sistemul judecătoresc şi, indubitabil, în instanţe vor avea loc toate tipurile posibile de lupte pentru a decide cine are autoritatea asupra fondurilor respective. În plus, o mare cantitate de ”bani negri” se învârt în jurul economiei turce (se întâmplă asta de mulţi ani), bani care provin din Iran, Rusia şi Golf şi aşteaptă să fie ”spălaţi”. Iată de ce, de exemplu, există un număr absurd de mare de hoteluri pe întreaga coastă turistică a Turciei ce rămân total neocupate. Construcţiile, aşa cum se ştie, sunt o cale esenţială de a investi fonduri ilicite din întreaga lume, oferind locuri de muncă şi fonduri celor loiali, comentează Forbes în legătură cu recentele alegeri de la Istanbul.
În acest fel, pierderea controlului asupra Istanbulului nu înseamnă obligatoriu că AKP nu mai dispune de nicio pârghie. Totuşi, va avea loc o mică schimbare – Erdogan şi-a recunoscut înfrângerea pentru prima dată în aprilie şi a fost încurajat de partidul său să-şi reconsidere poziţia.
Structura gestionării fondurilor ar putea în cele din urmă să scape printre degetele AKP la nivel municipal sau chiar naţional, dar preşedintele păstrează controlul puterii. El numeşte miniştrii şi judecătorii, decide bugetul, poate dizolva de unul singur parlamentul sau declara stare de urgenţă ori poate conduce prin decrete. El trebuie să candideze la fiecare cinci ani pentru cel mult două mandate, dar poate face legi după bunul plac pentru a schimba regulile. În definitiv, pierderea alegerilor municipale din Istanbul serveşte chiar scopurilor sale. El poate acum striga chiar şi mai tare că toţi criticii lui greşesc, că el nu este un dictator, că Turcia este o democraţie reală. S-ar întâmpla acest lucru într-o dictatură? În cele din urmă, el continuă să fie ales. Sau aşa îi place lui să spună. Nu mai contează încarcerarea continuă a opozanţilor politici şi a jurnaliştilor şi monopolul aproape complet asupra media.
Într-un astfel de sistem dependent total de fonduri, orice semn de slăbiciune la vârf conduce mulţimile către semnele de ieşire. Dacă eşti loial nu este doar vorba de a-ţi pierde sinecura, ci şi de o posibilă punere sub acuzare pentru acceptarea şi desfăşurarea de sponsorizări dubioase de-a lungul anilor, sub un sistem judiciar care te ajută să politizezi şi care acum politizează împotriva ta. O ambuscadă se va crea rapid pentru a-l abandona pe Erdogan înainte de vreme. El ştie acest lucru şi nu îşi poate permite să se formeze această ambuscadă. Aşadar, există speranţă că o evoluţie neaşteptată poate răsturna brusc omnipotenţa preşedintelui (aşa cum s-a întâmplat în Ucraina şi Armenia, de exemplu), dar un scenariu la fel de plauzibil este acela că Recep Tayyip Erdogan va întoarce ţara cu susul în jos pentru a o bloca. S-ar putea ca el să nu aibă altă opţiune, estimează Forbes.
Cetățeanul TV
