Episcopul de Giurgiu, cercetat PENAL! Prelatul a ţinut un discurs-delir împotriva vaccinului: Este expirat!

Inspectoratul de Poliție Județeană Giurgiu a răspuns solicitării Libertatea și a punctat că secția de poliție din Călugăreni s-a sesizat din oficiu în acest caz, iar dosarul a ajuns deja la Parchet.

Într-o predică ținută la finalul slujbei de Sfânta Parascheva, de pe 14 octombrie, episcopul de Giurgiu, Preasfințitul Ambrozie, a atacat clasa politică, a criticat vaccinurile anti-COVID, îndemnându-i pe oameni să nu se imunizeze, și a spus că incendiile din spitale sunt „o făcătură” pentru promovarea spitalelor private, a dezvăluit Spotmedia acum 5 zile. Cazul a fost prezentat și de Libertatea. Critici au fost îndreptate și către investigația Recorder privind afacerile Bisericii Ortodoxe Române, susținând că a fost făcută la comandă.

Informaţii false

Acum, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, polițiștii au deschis un dosar penal, iar procurorii continuă cercetările în acest caz. „Vă comunicăm faptul că polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Călugăreni s-au sesizat din oficiu la data de 18.10.2021, cu privire la comiterea infracțiunii de comunicare de informații false, având în vedere afirmațiile făcute de către un reprezentant al Episcopiei Giurgiu, în cadrul unei procesiuni religioase, realizată în data de 14.10.2021, în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu”. Mai mult, polițiștii afirmă că dosarul este deja la procurori.

CITEŞTE ŞI: COVID-19 și alergiile provocate de polen sau ambrozie. Ce complicații ar putea apărea

„Actele procedurale întocmite de către polițiști au fost înaintate unității de parchet competente pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea persoanei”.

„Nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de COVID, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Cîţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate”, a transmis Preasfințitul Ambrozie. „Îşi bat joc de români! Bată-i Dumnezeu să-i bată de duşmani şi să se ridice copiii ăştia crescuţi în Biserică, să se ridice să fie primari, să devină prefecţi, să ajute țara şi poporul, să construiască şcoli…”, a continuat el. Apoi a susținut că incendiile din spitale sunt „o făcătură”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.