Elena Udrea poate pleca din ţară! Ce mişcare face DNA

Curtea de Apel a respins vineri punerea Elenei Udrea sub control judiciar pentru a nu putea părăsi țara, așa cum a cerut DNA.

Decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de procurori.

Solicitarea DNA a venit după ce Udrea a fost condamnată în primă instanță la opt ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009.

Nu vrea să plece

Fostul ministru a susținut în sala de judecată, că nu vrea să părăsească România, aşa cum susţine DNA, motivând că, la câte procese sunt pe numele său, nu are niciun motiv să plece din ţară, pentru „că statul român te aduce de oriunde”.

La începutul procesului, Udrea a încercat să scape de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o, dar care judecă şi cererea DNA de impunere a controlului judiciar, prin formularea unei cereri de recuzare, solicitare care urmează să fie soluţionată de un alt complet.

CITEŞTE ŞI: Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA. Ce acuzații i se aduc

Judecătoarea Claudia Jderu a decis că se pot face dezbateri, chiar şi în condiţiile unei cereri de recuzare, Elena Udrea dând o amplă declaraţie în sala de judecată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.