Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) reclamă faptul că ministrul Eduard Novak și-ar fi stabilit o rentă viageră maximă, de nivelul celei pe care o primesc legende ale sportului românesc precum Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă.
Novak a obținut patru medalii de-a lungul participărilor la Jocurile Paralimpice (una de aur și trei de argint), 5 medalii mondiale de aur şi 2 medalii europene de aur.
„După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă; ministrul Sportului(!) i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu: Novak Carol Eduard primește lunar o rentă viageră de 16.635 de lei. Această sumă se acordă doar celor mai titrați dintre sportivii României, atât primesc campionii cu cele mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice.
Ministerul Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, l-a încadrat pe sportivul Eduard Novak în grupa maximă de performanță, alături de Nadia Comăneci (gimnastică), Ivan Patzaichin (canoe), Elisabeta Lipă (canotaj) sau Gabriela Szabo (atletism)”, precizează Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.
În replică, Eduard Novak, ministrul Sportului, susține că „îndeplinește integral condiţiile de acordare a rentei viagere”.
„La încheierea carierei mele sportive, după Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020, am formulat către minister, în calitate de sportiv retras din activitate, o cerere de acordare a rentei viagere, în virtutea dreptului meu legal, conferit prin Legea nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile de acordare a rentei viagere, pe care le îndeplinesc integral, sunt explicit prevăzute în lege, precum şi în regulamentul de punere în aplicare a acesteia, la fel şi modalitatea de calcul. De asemenea, performanţele sportive au fost confirmate, la cererea Ministerului Sportului, de federaţia de specialitate, în cazul meu, federaţia de ciclism, şi de Comitetul Naţional Paralimpic Român. Aceste rezultate sunt: o medalie paralimpică de aur, trei medalii paralimpice de argint, 5 medalii mondiale de aur şi 2 medalii europene de aur. Le menţionez doar pe cele care au fost luate în calcul pentru stabilirea cuantumului rentei, nu pe toate cele obţinute de-a lungul carierei.
Celălalt indicator care stă la baza calculului este cel mai recent câştig salarial mediu brut pe economie publicat de Institutul Naţional de Statistică. Ca urmare a rezultatelor mele sportive, coeficientul rezultat a fost de 7,35. Acesta a fost plafonat, tot ca urmare a prevederilor legale, la 5.
De aici a reieşit şi suma acordată, care este aceeaşi cu cea de care beneficiază şi alţi sportivi, tocmai pentru că legea plafonează coeficientul la 5 indiferent de nivelul performanţelor. Este suma maximă care poate fi acordată ca rentă viageră unui sportiv.
Dreptul la rentă viageră este acordat oricărui sportiv retras din activitate, indiferent de funcţia pe care o ocupă şi indiferent de tipul medaliilor. Cele paralimpice sunt obţinute cu acelaşi efort şi au aceeaşi valoare. Cu privire la numărul lor, cele obţinute de mine îmi conferă în mod legal dreptul la renta viageră maximă. Vă rog să nu uitaţi că eu nu sunt doar ministru, sunt şi sportiv de performanţă, care are drepturi egale cu ale tuturor sportivilor!”, a scris Eduard Novak, pe Facebook.
Cetățeanul TV