Dacă ați lucrat legal, atât în Italia, cât și în România sau în alt stat membru al UE, vi se aplică
prevederile Regulamentelor europene, cu privire la coordonarea sistemelor de securitate socială
pentru persoanele angajate, lucrătorii independenți și membrii familiilor acestora care se
deplasează în Comunitatea Europeană.
Puteți solicita acordarea drepturilor de pensie potrivit legislației în vigoare în fiecare stat
în care ați lucrat, la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare. Nu este necesar să
îndepliniți simultan condițiile privind deschiderea drepturilor de pensie în toate statele UE în care
ați lucrat, deoarece fiecare țară emite decizia de pensionare în baza prevederilor propriei legislații
naționale.
Dacă perioada în care ați fost asigurat într-un stat membru al Uniunii Europene, nu este suficient
de lungă pentru a putea beneficia de o pensie în statul respectiv, vor fi luate în calcul toate
perioadele de asigurare realizate în celelalte state membre ale UE în care ați lucrat. Astfel, puteți
beneficia de totalizarea perioadelor de cotizare la sistemele publice de pensii din țările în care ați
lucrat.
Drepturile de pensie comunitară sunt calculate proporțional cu perioadele de asigurare realizate
în fiecare stat membru implicat, cu respectarea principiului pro rata temporis.
Perioadele care se suprapun, nu se totalizează.
Unde se depune cererea de pensie?
Cererea de pensionare, împreună cu toate documentele necesare conform legislației în vigoare
în statul respectiv, se vor depune la autoritatea competentă din statul de domiciliu la momentul
pensionării. Informați-vă asupra condițiilor de pensionare din fiecare stat și asupra documentelor ce
trebuie anexate cererii de pensionare.
Pot fi identificate următoarele situații:
Locuiți în Italia în momentul în care îndepliniți condițiile de obținere a pensiei și…
➢ doriți obținerea pensiei din România
Cererea de acordare a drepturilor de pensie, însoțită de toate documentele prevăzute de legislația
română pentru obținerea respectivelor drepturi, se depune la sediul INPS de la locul de domiciliu,
inclusiv cu ajutorul unei instituții de asistență a lucrătorilor – “patronato” care va face toate
demersurile către instituția competentă din România – casa teritorială de pensii constituită ca
pol de competență în relația cu Italia (link), nefiind necesară deplasarea în România în acest
scop.
➢ doriți obținerea pensiei din Italia, fiind necesară și confirmarea perioadei de asigurare
realizată în România
Cererea de acordare a drepturilor de pensie din Italia se depune, online, la sediul INPS de la locul
de domiciliu, inclusiv cu ajutorul unei instituții de asistență a lucrătorilor – “patronato”. INPS va
transmite cererea de emitere a formularului E205Ro către Casa teritorială de pensii în a cărui
evidență vă aflați, dacă sunteți pensionar în România, nefiind necesară deplasarea în România
în acest scop.
Dacă nu aveți calitatea de pensionar în România, INPS va trimite cererea la Casa teritorială de
pensii desemnată ca pol de competență. În această situație este absolut necesar ca odată cu
cererea să fie transmisă și fotocopia certificată conform cu originalul a documentelor din care să
rezulte perioadele de activitate din România (de exemplu: carnetul de muncă sau adeverințele
eliberate, în condițiile legii, de foștii angajatori din România).
Locuiți în România și…
➢ doriți să obțineți pensia din România
Este necesar să vă adresați Casei Teritoriale de Pensii, de la locul de domiciliu, pentru a depune
cererea de acordare a drepturilor de pensie, însoțită de toate documentele prevăzute de legislația
română, precum și informațiile necesare pentru instituție în vederea pregătirii cererii de obținere
a formularului E205It din Italia, pentru confirmarea perioadei de asigurare realizată în Italia.
➢ doriți să obțineți pensia din Italia
Este necesar să vă adresați Casei Teritoriale de Pensii, de la locul de domiciliu, pentru a depune
cererea de acordarea a drepturilor de pensie din Italia, furnizând toate informațiile prevăzute de
legislația italiană pentru obținerea respectivelor drepturi.
În ambele situații, Casa Teritorială de Pensii va transmite cererile, fie de emitere a formularului
E205It, fie a deciziei de pensie italiană, respectiv a formularului E210IT către INPS Terni. Sunt
câteva excepții, de exemplu, cererile de pensie ale persoanelor care au lucrat în domeniul
spectacolului care sunt transmise către sediile INPS competente teritorial, foste ENPALS.
Ce documente trebuie să depuneți pentru obținerea pensiei din România?
Pe lângă cererea pentru obținerea pensiei din România, trebuie să prezentați, obligatoriu:
- actele din care să rezulte perioadele de activitate din România (carnetul de muncă sau
adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de foştii angajatori din România); - adeverinţe privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin
contractul colectiv/individual de muncă (dacă este cazul); - adeverinţe privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (dacă este
cazul); În cazul în care nu sunteți în posesia acestor documente, este necesar să vă adresați, în nume
propriu, foştilor angajatori sau deţinătorilor de fonduri arhivistice, în vederea obţinerii lor. - diploma de absolvire a învăţământului universitar; adeverinţa din care să rezulte durata
normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi (dacă este cazul); - livretul militar (dacă este cazul);
- actele de stare civilă ale solicitantului;
- actele de stare civilă ale urmaşilor şi ale reprezentantului legal, după caz (pentru pensia
de urmaș); - adeverinţa de studii, în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani (pentru pensia de
urmaș).
Lista detaliată a documentelor necesare pentru fiecare categorie de pensie se regăsește site-ul
CNPP www.cnpp.ro – Secțiunea Pensii.
INPS va transmite în România, alături de cerere și fotocopiile certificate pentru conformitate cu
originalul ale documentelor menţionate mai sus și prezentate de dvs., în vederea stabilirii
drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 și
987/2009. Este foarte important ca dosarul dvs. de pensie să fie complet, pentru a fi posibilă
soluționarea acestuia în cel mai scurt timp posibil.
Care sunt condițiile de obținere a pensiei din România?
În România, sistemul public de pensii este reglementat prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Pensia pentru limită de vârstă
Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data
pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute
de lege.
Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare și stagiul minim de cotizare pentru
femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport de luna și anul naşterii (anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice).
Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul
minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru
femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere
graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice.
Pensia anticipată
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet
de cotizare prevăzut de lege, pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii
vârstei standard de pensionare.
Pensia anticipată parțială
Pensia anticipată parţială se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de
pensionare, persoanelor asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de
lege, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
Pensia de invaliditate
Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare
prevăzută în anexa nr. 5, care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă,
și care au realizat stagiu de cotizare, în condițiile legii.
Ce presupune comunicarea electronică?
Comunicarea electronică între beneficiarii sistemului public de pensii, ai sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă și boli profesionale și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP),
respectiv casele teritoriale de pensii (CTP) în vederea acordării drepturilor pe care acestea le
stabilesc și plătesc se realizează prin utilizarea uneia dintre următoarele modalități:
Prin poșta electronică;
Solicitanţii care au acces la poșta electronică, respectiv e-mail, vor transmite solicitarea în atenția
casei de pensii căreia îi este arondat, la adresele specificate pe site-ul instituției în cauză.
În acest sens, solicitantul:
• descarcă formularele necesare;
• completează formularele;
• semnează olograf formularele;
• transmite formularele către instituția responsabilă, în format: .JPEG, .JPG, .PNG, .XML,
.CMS sau .PDF;
• transmite în același e-mail și numărul de telefon la care poate fi contactat.
Prin intermediul serviciilor electronice oferite de Portalul CNPP:
https://www.cnpp.ro/depunere-cereri-si-documente
Pentru comunicarea cu reprezentanții caselor teritoriale de pensii, pe probleme de pensii
internaționale, solicitanții pot contacta instituțiile respective, care dețin adrese personalizate,
conform modelului: alba.pi@cnpp.ro.
Care este rolul Casei Naționale de Pensii Publice?
În materie de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are rolul de organism de legătură,
asigurând comunicarea inter-instituţională, CNPP neavând atribuţii legate de stabilirea şi plata
pensiilor în sistemul public de pensii din România, atribuţii ce revin exclusiv caselor teritoriale de
pensii.
Pentru mai multe informații: https://www.cnpp.ro/informatii-utile-pentru-lucratorii-migranti
ADRESĂ DE CORESPONDENŢĂ:
Casa Naţională de Pensii Publice, Direcţia Relaţii Internaţionale, str. Latină nr. 8, sector 2,
Bucureşti, cod poştal 020793.
ADRESĂ DE E-MAIL: dre@cnpp.ro
TELEFON: 0040 21 311 80 47
Program de audiențe telefonice începând cu data de 13.01.2021:
Luni și marți: 8:00 – 16:00 – audiențe care vizează domeniul pensiilor și al relațiilor internaționale;
Miercuri și joi: 8:00 – 16:00 – audiențe care vizează domeniul determinării legislației aplicabile,
inclusiv pe cele privind emiterea documentelor portabile A1;
Eventualele documente (cereri, petiții, sesizări, dosare de emitere de documente portabile A1,
documente de vechime în muncă, certificate de viață) care vizează domeniul de activitate al
Direcției Relații Internaționale se pot transmite, de către persoanele interesate:
- Prin poștă
- Online, pe adresa de e-mail a Direcției Relații Internaționale: dre@cnpp.ro
- Pe portalul CNPP: https://www.cnpp.ro/depunere-cereri-si-documente
Cum pot plăti contribuții de asigurări sociale, în mod voluntar, în România?
Persoanele care și-au întrerupt temporar sau definitiv activitatea au posibilitatea de a-și plăti
contribuții de asigurări sociale în mod voluntar, pe lângă cele deja acumulate, pentru a obține
dreptul la pensie sau pentru a majora cuantumul acesteia, atât în Italia cât și în România.
În România, potrivit prevederilor OUG 163/2020, persoanele care nu au calitatea de pensionar
și care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie pot plăti retroactiv
contribuția la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani.
Cetățenii români din țară sau din străinătate, care nu au calitatea de pensionari, pot încheia, până
la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care își pot plăti retroactiv contribuția de asigurări
sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.
Această măsură luată de Guvern dă posibilitatea obținerii dreptului la pensie și persoanelor care,
deși au vârsta de pensionare, nu au stagiul minim de cotizare pentru a obține o pensie pentru
limită de vârstă.
Persoanele solicitante trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă,
stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din țară sau în sisteme
neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are
acorduri de securitate socială.
Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele,
curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii
competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.
Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de
bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare,
iar cota de contribuție potrivit Codului fiscal este de 25 % în anul 2020.
Plata contribuției se poate face într-o singură tranșă sau în tranșe lunare, până la 31 august 2021.
Pentru mai multe informații: www.cnpp.ro.
Care sunt condițiile de obținere a pensiei în Italia?
Potrivit legislației din Italia, pentru a putea beneficia de pensia pentru limita de vârstă este necesar
ca lucrătorul să fi împlinit vârsta de pensionare și să fi realizat un stagiu minim de cotizare de 20
de ani. In anul 2021, vârsta de pensionare este de 67 de ani.
Pensia anticipată este recunoscută lucrătorilor cu un stagiu minim de cotizare de 42 de ani şi 10
luni (în cazul bărbaţilor) şi 41 de ani şi 10 luni (în cazul femeilor), dintre care 35 de ani trebuie să
reprezinte muncă efectivă.
De asemenea, persoanele care, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2021,
au cel puțin de 62 de ani și un stagiu cotizare de cel puțin 38 de ani se pot pensiona anticipat
(”cota 100”), dintre care 35 de ani trebuie să reprezinte muncă efectivă.
Totodată, și pe parcursul anului 2021, se pot pensiona anticipat femeile, prin ”opzione donna”
dacă îndeplinesc până la 31.12.2020 următoarele condiții: stagiu de cotizare de cel puțin 35 de
ani de muncă efectivă și vârsta: 58 de ani/lucrătoare salariate sau 59 de ani /lucrătoare
autonome).
Sfaturi utile
- Asigurați-vă că dosarul dvs. este complet. De exemplu, fotocopia carnetului de muncă să fie
certificată ”conform cu originalul” pe fiecare pagină, să fie lizibilă și să nu lipsească file. Pentru
emiterea unei decizii de pensionare de către Casa Teritorială de Pensii este esențială
depunerea tuturor documentele necesare (lista actualizată se regăsește pe site-ul CNPP); - Dacă v-ați schimbat numele de familie și implicit codul fiscal este necesar să solicitați autorității
italiene competente (Agenzia delle Entrate; misiunile diplomatice italiene în străinătate)
unificarea respectivelor coduri fiscale; - Dacă vă depuneți cererea la Casa Teritorială de Pensii de la locul de domiciliu, nu uitați să
comunicați și eventualele nume de familie anterioare, inclusiv codul fiscal în baza căruia ați
fost înregistrați ca și contribuabili la INPS. În cazul cererilor de obținere a pensiilor de urmași
din Italia, solicitanții trebuie să comunice, de asemenea și codul fiscal italian. Dacă nu îl dețin
și locuiesc în România se pot adresa Ambasadei Italiei. Pentru mai multe informații:
https://ambbucarest.esteri.it/ambasciata_bucarest/ro/informazioni_e_servizi/servizi_consolar
i/codicefiscale - Vă sfătuim să vă păstrați documentația privind raporturile de muncă avute, respectiv
contractele de muncă și statele de plată, pentru a le putea prezenta instituțiilor de asigurări
sociale, în cazul de necesitate; - Pentru a evita situații în care o persoană constată prea târziu că angajatorul nu i-a plătit
cotizațiile de asigurări sociale, pentru a iniția un demers pentru recuperarea acestora, prin
depunerea unei plângeri la INPS în termenul legal de 5 ani, recomandăm să se verifice
constant ”estratto contro previdenziale”, direct pe site-ul www.inps.it sau cu ajutorul unui
patronat; - Pe site-ul INPS (www.inps.it) poate fi urmărit stadiul de soluționare al cererilor de obținere a
prestațiilor, poate fi modificată posibilitatea de plată a acestora și, de asemenea, pot fi
efectuate simulări ale viitoarei pensii, de aceea e foarte utilă înregistrarea pe respectivul portal.
Cetățeanul TV
[…] 26 ian. 2023 … Ce documente trebuie să depuneți pentru obținerea pensiei din România? · actele din care să rezulte perioadele de activitate din România ( … – cetateanul.net […]
Buna seara. Sunt nascuta in 14/8/1961 si am dreptul la pensie legal la 62,1. Incepand cu 14/9/2023 trebuie sa i-mi depun cererea de pensie comunitara la INPS Italia intrucat sunt rezident permanent. Nu stiu daca am nevoie de Cartea de identitate romaneasca la intocmirea dosarului dar mentionez ca CI expira in 23/8/2023 si nu o pot reannoi pentru-ca nu Mai detin locuinta proprietate in Romania. In acest caz neavand documente de identitate romaneasca eu nu o sa pot depune dosarul de pensie? mi se ia dreptul de pensie pentru anii munciti in Romania? Va Rog frumos sa-mi spuneti cum trebuie sa procedez. Va multumesc anticipat