Dragnea, prima reacție după ce s-a spus că s-a despărțit de Irina Tănase:Există schimbări în viața fiecăruia

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a avut o primă reacție după ce, în ultimele zile, a apărut informația că s-ar fi certat cu iubita Irina Tănase pentru că ar fi văzut un filmuleț compromițător cu aceasta.

Liviu Dragnea a scris pe Facebook că vrea să pună capăt „tuturor speculațiilor” și poveștilor cu „iz telenovelistic”.

„Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile și alegerile personale. Nu mă caracterizează, n-am făcut-o niciodată și nu o să încep acum. Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică. Știu bine ce fac și de ce și întotdeauna iau decizii spre mai bine.

Ziua de Sfântul Nicolae mi-am petrecut-o împreună cu copiii mei, iar astăzi am lucrat la partid alături de Codrin Ștefănescu. Orice altă „știre” e o prostie. Înțeleg nevoia de a acoperi știrile cu adevărat importante din viața politică actuală cu „senzațional” și cancan, însă asta e doar o perdea de fum. Subiectele și problemele românilor sunt altele și ele nu pot fi ascunse, oricât s-ar chinui marionetele aflate acum la cârma țării”, a scris Dragnea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.