Dragnea nu poate fi membru al PSD și nu poate ocupa funcții publice

Liviu Dragnea, sursa foto: FACEBOOK/L.Dragnea
Liviu Dragnea, sursa foto: FACEBOOK/L.Dragnea

Statutul PSD nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al formaţiunii și nici să dețină funcții publice, în contextul în care acesta se află sub liberare condiţionată, susține purtătorul de cuvânt al partidului social democrat Ştefan Radu Oprea.

„O instanţă s-a pronunţat asupra condamnării domnului Liviu Dragnea şi s-a pronunţat şi astăzi asupra liberării domnului Dragnea. Atunci trebuie să respectăm şi să privim echidistant deopotrivă ambele decizii şi să respectăm decizia de astăzi a instanţei. Cred că rudele, prietenii, cei care i-au rămas apropiaţi, foarte mulţi membri din PSD sunt fericiţi că Liviu Dragnea a ieşit astăzi din închisoare. Din punct de vedere al PSD, partidul e reglementat de un statut care astăzi, în conformitate cu felul în care domnul Dragnea este într-o liberare condiţionată, nu poate fi membru PSD. Aşa spune statutul formaţiunii. Cred că ar trebui întrebat, în primul rând, domnul Dragnea dacă şi-ar dori sau nu. Din ceea ce am văzut în spaţiul public, din ceea ce a apărut din partea celor apropiaţi de domnia sa, nu a reieşit o astfel de situaţie că ar dori să revină în PSD, într-un timp foarte scurt”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, joi la Digi 24.

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a ieșit, joi, din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea sa de eliberare condiționată. Decizia luată de instanță este definitivă.

„A fost o perioadă de 2 ani și 2 luni de suferință, abuzuri. Cea mai mare parte a populației a înțeles de ce a trebuit să ajung aici. Lipsa libertății e cel mai greu lucru. Mă consider deținut politic, pentru că am intrat nevinovat”, a declara Liviu Dragnea, la ieșirea din penitenciar. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.