Liviu Dragnea vrea sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul de la Curtea de Apel București în care contestă noua conducere PSD, stabilită la Congres. Fostul lider PSD a depus la instanță mai multe cereri, între care și cea privind CJUE, următorul termen fiind în 31 octombrie. Adevărata surpriză este însă alta: în documentul depus la CAB, Dragnea pare că o acuză pe Dăncilă de fraudă, pentru că nu ar fi plătit contribuţiile pentru salariul asistentei locale din perioada în care a fost europarlamentar.
Liviu Dragnea a depus prin avocat la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul în care contestă noua conducere a PSD, mai multe cereri, între care și cea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Fără să dea nume, Liviu Dragnea vorbeşte despre un fost eurodeputat susţinut de un partid, care ulterior a candidat la preşedinţia respectivului partid. Din context se înţelege că ar fi vorba despre Viorica Dăncilă. Dragnea afirmă că un eurodeputat ar fi avut un aistent local căruia nu i-a plătit contribuţiile pentru salariul real, ci doar pentru salariul minim pe economie. Asistenul local ar fi chiar Adriana Botorogeanu, membra PSD cercetată în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman şi condamnată după ce a recunoscut faptele.Una dintre întrebările preliminare cu care Dragnea vrea ca instanţa naţională să sesizeze CJUE este următoarea:
„Constituie sau nu fraudă/act ilegal care să aducă atingere intereselor financiare naţionale şi sau unionale activitatea generată exclusiv de un deputat din Parlamentul European (care a fost în prealabil ales pe lista unui partid politic naţional) care în cadrul cabinetului său de deputat a avut angajat asistent local, pe care se presupune că l-a plătit cu bani viraţi din bugetul Uniunii şi pentru care deputatul, deşi a depus la PE un exemplar al constractului de muncă al asistenului local, în ţară, nu a declarat salariul real al angajatului asistent local (a declarat exclusiv salariul minim pe economie), astfel încât la bugetul naţional nu au ajuns în intervalul februarie 2017 – ianuarie 2018, dar nici până în prezent nu au ajuns impozitele calculate la salariul real virat de Parlamentul European?”
Dragnea face şi o legătura de cauzalitate între întrebarea cu titlu preliminar şi cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti:
„Ulterior lunii ianuarie 2018, data încetării mandatului de deputat în PE, adică în 29 iunie 2019, deputatul candidează la funcţia de preşedinte al partidului politic care l-a trimis în prealabil în PE şi cere Tribunalului Bucureşti prin cererea din 3 iulie 2019 să îi valideze candidatura, în condiţiile în care el, deputatul, are această conduită financiară diferită faţă de obligaţiile impuse prin normele de aplicare ale statutului deputaţilor în PE şi pentru care este impusă sancţiunea din art. 68 din normele de aplicare ale statutului în cazul în care deputatul din PE nu cheltuieşte banii din bugetul Uniunii strict în conformitate cu normele de aplicare ale statutului deputaţilor în PE.
Am în vedere în concret că în cadrul modificărilor la statut votate în data de 29.06.2019 se află şi un fost deputat din PE, care în intervalul februarie 2017 – ianuarie 2018 a avut ca asistent local exact pe salariata din dosarul subsemnatului, pentru care deputatul a încheiat contract individual de muncp conform modelului de asistent local anexat, însă deputatul nu a declarat în ţară salariul real al angajatului sistent local, astfel că pentru acest salariat deputatul nu a plătit contribuţiile reale, obligatorii la bugetul de stat.”
În acest context, instanța a stabilit următorul termen pentru 31 octombrie, când vor fi discutate cererile fostului lider PSD.
Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.
Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel Bucureşti, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive – statut – organe de conducere”.