Două case, o anexă gospodărească și un autoturism au fost cuprinse de flăcări puternice marți dimineață, în localitatea Butimanu.
Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați, un bărbat fiind asistat medical la fața locului de către paramedici. „În jurul orei 07.05 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs în localitatea Butimanu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișurile a două case, afectând aproximativ 200 de metri pătrați, o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și un autoturism. O persoană de sex masculin a fost asistată de către echipajul SMURD. Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează pentru lichidarea acestuia”, a transmis ISU Dâmbovița. Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii Gărzilor de Intervenție Cornești și Răcari, dar Detașamentului Titu, cu 4 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Cetățeanul TV