UPDATE Dosarul “Mită la PSD”: Fostul lider al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, condamnat la trei ani de închisoare

Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Barac, la doi ani şi jumătate, cu executare, în dosarul Mită la PSD, printr-o decizie definitivă dată joi de Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE Omul de afaceri Ioan Niculae a fost ridicat de la domiciliul său din Zimnicea și transportat la Penitenciarul Rahova, în timp ce fostul preşedinte PSD Brăila Gheorghe Bunea Stancu a fost dus la Penitenciarul Galaţi, potrivit Mediafax.

Omul de afaceri va sta în carantină la Rahova timp de 21 de zile, la finalul cărora i se va stabili regimul şi locul de detenţie.

Gheorghe Bunea Stancu a fost ridicat de la domiciliul său din Brăila, potrivit unor surse din IPJ Brăila.

Bunea StancuMagistraţii Curţii de Apel Bucureşti au judecat joi ultimul termen al dosarului „Mită la PSD”, în care Ioan Niculae şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea-Stancu, sunt acuzaţi pentru că ar fi finanţat în mod ilegal campania prezidenţială a lui Mircea Geoană din 2009. Procurorii au cerut pedepse la închisoare cu executare. Ioan Niculae s-a prezentat în faţa judecătorilor pentru a da un supliment de declaraţie.

În acest dosar, patronul InterAgro, Ioan Niculae, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru fapte de corupţie. Ioan Niculae este acuzat că a finanţat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană, al cărui nume, alături de cel al lui Viorel Hrebenciuc, este pomenit în mai multe interceptări făcute de anchetatori.

Totodată, anchetatorii au susţinut că Gheorghe Bunea Stancu, şeful Consiliului Judeţean Brăila, şi-ar fi folosit influenţa din funcţia de şef al PSD Brăila ca să obţină de la patronul InterAgro suma de un milion de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.