Dosar penal pentru ucidere din culpă deschis de procurori la Institutul Matei Balș

Românul diagnosticat cu coronavirus a ajuns la Institutul Matei Balș, sursa: Antena 1
Românul diagnosticat cu coronavirus a ajuns la Institutul Matei Balș, sursa: Antena 1

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşți au deschis un dosar penal în rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, unde au murit patru pacienţi.

Procurorii au venit la spital şi fac cercetări, potrivit reprezentanţilor Parchetului.

Un incendiu s-a produs vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balş unde erau trataţi bolnavi cu COVID-19. Trei persoane au fost descoperite decedate după ce s-a risipit fumul. A patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.

Au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor precum şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă, potrivit stiripesurse.ro.

De la „Matei Balş” au fost transferate, iniţial, circa 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”. Restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.

La Institutul Matei Balş s-au dus vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.