duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăDominic Fritz:„Sunt, de azi, primar validat definitiv al Timișoarei”

Dominic Fritz:„Sunt, de azi, primar validat definitiv al Timișoarei”

-

Tribunalul Timișoara a respins, miercuri, definitiv contestațiile împotriva validării lui Dominic Fritz ca primar al municipiului. Acesta a anunțat pe Facebook că a avut o discuție cu prefectul Liliana Oneț și învestirea sa va avea loc vineri, la ora 10.00.

„Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge apelul formulat de apelanţii Petrescu Călin Narcis, Popescu Adrian şi Monica Hărmănescu împotriva încheierii civile nr. 10.675/15.10.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.25174/325/2020. Cu recurs, în 48 de ore de la pronunţare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Definitivă în ceea ce priveşte soluţia asupra apelului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 28.10.2020”, se arată în sentinţa dată de judecătorii Tribunalul Timiş.

Dominic Fritz: Hai să ne apucăm de treabă, Timișoara!


„Tocmai am vorbit și cu d-na Prefect, care mi-a comunicat că voi fi învestit în funcție vineri, 30 octombrie, la ora 10:00.

Tribunalul Timiș a respins cele trei apeluri împotriva hotărârii de validare a mandatului meu de primar, prin care se invoca o incompatibilitate între calitatea mea de cetățean european și dreptul de a candida la Primărie. Judecătorii au confirmat legalitatea validării mandatului meu, a candidaturii mele și votul timișorenilor. S-a respins de asemenea cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Este o victorie nu doar a mea ca persoană, este a timișorenilor care au dat votul lor unui cetățean european. Decizia de azi consfințește acest vot. A învins o idee, a Europei comune, principiul că orice cetățean european are dreptul să participe la alegeri în localitatea în care a ales să se stabilească. Este și o victorie pentru toți românii care s-au stabilit în alte state europene și cărora li se recunoaște un drept fundamental, acela de a fi implicați în deciziile privind direcția comunităților în care trăiesc.

Mă bucur imens că Timișoara a deschis un drum care stabilește odată pentru totdeauna ideea Europei comune în care suntem egali în drepturi. Acum chiar: hai să ne apucăm de treabă, Timișoara!”, a scris Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Dominic Fritz a câștigat alegerile din 27 septembrie cu 53% din voturi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cutremur în România

0
Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineața, chiar în ziua alegerilor prezidențiale. CITEŞTE ŞI: Un nou cutremur în România. Unde a avut loc Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. În ce zonă a avut...