Doi români au fost prinși cu raci vii în valoare de 600.000 de euro. Transportul trebuia să ajungă în Italia

FOTO: Gingerbreadmedia/Pixabay.com
FOTO: Gingerbreadmedia/Pixabay.com

Doi cetățeni români au încercat să ducă, ilegal, în Italia, peste 4.000 de raci de baltă vii, prin Ungaria. Drumul lor s-a oprit, după ce au ieșit din România, în țara vecină, potrivit hirado.hu.

Cei doi bărbați au trecut graniți dintre Ungaria și România anul trecut, pe 22 septembrie. În camion transportau animale vii, scoici și raci de baltă, iar destinația este Napoli.

Patrula Administrației Naționale Fiscale și Vamale din Ungaria a oprit vehiculul pe Autostrada M5, în apropiere de Kecskemet, la un punct de verificare a greutății pe osie.

Potrivit oamenilor legii maghiari, valoarea transportului depășește 213 milioane de forinți, echivalentul a 600.000 de euro. Racii de baltă sunt specie protejată în Ungaria, iar pentru importul și transporutl acestora este nevoie de autorizație de la autoritățile de mediu. Cei doi bărbați care făceau transportul nu au prezentat niciun fel de document în acest sens.

Racii au fost predați Direcției Parcului Național Kiskunsag, care i-au eliberat în ape curgătoare, corespunzătoare habitatului lor.

Cei doi nu au antecedente penale, iar judecătoria Kecskemet va lua o decizie în privința lor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.