Doi elevi din Târgoviște, cercetați după ce au venit la ore cu arme albe

Anchetă la un liceu din Târgovişte. Doi elevi au venit la clase cu un pistol cu bile şi un briceag.

Liceenii au vârstă de 17 ani și respectiv 19 ani. Ei susţin că voiau doar să se laude cu obiectele periculoase în faţa colegilor.

Ei sunt cercetaţi de poliţişti şi riscă să repete anul şcolar, potrivit stirileprotv.ro.

Cei doi elevi locuiesc într- o localitate de lângă Târgovişte. Adolescenții sunt în ultimul an la şcoala profesională din cadrul Liceului Tehnologic Constantin Brâncoveanu. Ei nu au avut un comportament agresiv şi nu ştiau căau asupra lor arme albe. Un coleg a anunţat imediat agenţii de pază ai liceului, după ce s-a speriat când a văzut pistolul.

„Am fost sesizaţi de către un elev că un coleg de-al lor are asupra sa un pistol. Nu a ştiut ce să specifice. În primă fază, ne-am gândit la ce e mai rău. Ulterior s-a dovedit a fi un pistol cu bile, de tip airsoft.” a declarat Darius Jianu, agent de pază.

Conducerea liceului a demarat o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibil ca elevii din clasa a XI-a să intre la ore cu armele albe.

Poliţiştii au confiscat briceagul şi pistolul și i-au dus la audieri pe adolescenţi. Au luat declaraţii colegilor, dar şi profesorilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.