Doctorii avertizează: Medicii sunt obosiți, unii sunt epuizați, trebuie deblocate posturile

FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com
FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com

„Lunile de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical. Trebuie scoase la concurs și deblocate posturile în sistemul medical românesc”, este apelul disperat al Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București, Catălina Poiană, a transmis că „este vitală susținerea examenului de specialitate. Să existe posturi pe care medicii să poată fi angajați”, mai ales în această perioadă.

Anul acesta examenul pentru obținerea titlului de medic specialist din luna martie nu s-a putut susține. Aceasta reprezintă o importantă problemă atât pentru medicii care și-au finalizat pregătirea în specialitate. Dar si pentru sistemul de sănătate, care are nevoie de resursă umană, potrivit unui comunicat de presă, potrivit digi24.ro.

Dreptul de liberă practică în România se acordă după susținerea examenului de medic specialist. Medicul rezident, până la acea vreme, are un drept de practică supravegheat.

„In primul rând trebuie să se susțină examenul de medic specialist în septembrie. Considerăm că o primă soluție rapidă pentru rezolvarea gravei crize de resursă umană din sănătate este ca imediat după examenul de medic specialist să se deblocheze concursurile pe post în spitalele și unitățile sanitare unde medicii sunt deficitari.

In primul rând în specialități ca ATI, medicină de urgență, boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, pediatrie, medicină de laborator  Sunt, din păcate, multe alte specialități care în acest moment sunt deficitare din perspectiva resursei umane .Considerăm că o variantă optimă pentru acest moment ar fi deblocarea de urgență a concursurilor, Medicii să poată ocupa posturi prin concurs în spitalele și alte instituții medicale care în acest moment au nevoie acută de medici”, a declarat Cătălina Poiană.

„Medicul trebuie să fie acolo unde este nevoie de el”

„Medicul trebuie să fie acolo unde este nevoie de el. E păcat să avem foarte mulți medici tineri, care nu și-au putut da specialitatea în martie și care vor da acum specialitatea, și să nu aibă post. Dacă în anumite zone există și un medic cu experiență și vin 2-3 tineri specialiști deja se poate construi o echipă care să rezolve acuta problemă de personal din medicina românească.

Mai ales în zone numite drept <<linia I în lupta cu noul coronavirus>>. Ca reprezentat al celui mai mare colegiu teritorial de medici din România am avut nenumărate discuții și cu reprezentații autorităților și cu alte organizații. Dar și cu membrii noștri pentru identificarea de soluții la criza de medici din sănătatea românească. Este bine că avem echipamente. Este bine că s-au făcut investiții, ca de exemplu în zona de ATI. Dar ce facem cu resursa umană din zona de ATI de exemplu? Am discutat cu colegii noștri, medici din spitale, cabinete, policlinici și ambulatorii.

Aceste luni de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical”, a declarat Cătălina Poiană.

„Și, DA, avem nevoie de medici în medicina românească”

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București consideră că : „Soluția viabilă, din perspectiva noastră, este deblocarea posturilor pentru medici”.

„În acest moment, mai ales în spitalele COVID și suport COVID, dar nu numai, medicii sunt obosiți. Unii sunt epuizați, au fost și sunt în prima linie, dar nu numai a pandemiei de COVID-19, ci în prima linie a sistemului medical românesc”, spun reprezentanții Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București. Ei  avertizează că urmează încă o perioadă foarte grea.

Reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București subliniază  că atât examenul de specialitate, cât și organizarea de concursuri pentru personalul medical, trebuie să se desfășoare cu respectarea tuturor măsurilor și recomandărilor având în vedere situația epidemiologică.

„Dacă vrem se poate! Și, DA, avem nevoie de medici în medicina românească”, au subliniat reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.