Unitatea naţională nu se vede şi în dezvoltarea regională

Iasi. Sursa foto: Google
Iasi. Sursa foto: Googl
Unitatea naţională nu se vede şi în dezvoltarea regională, mai ales că Iaşul are tot dreptul să se bucure de întreaga atenţie care se manifestă, din păcate, doar pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.
„De fapt, nu este o tresărire de orgoliu, ci dorinţa ca rolul jucat în înfăptuirea idealului de unitate naţională să fie recunoscut. Dacă Iaşul a cedat totul în 1859, astăzi nici măcar nu mai este sigur de capitalul simbolic pe care îl mai are”, spune deputatul Dumitru Oprea.
Bătălia dintre „centru“ şi „provincie“ capătă conotaţii noi în zilele noastre, în lipsa unui plan de dezvoltare coerent al tuturor regiunilor istorice ale României. Cetăţenii îşi doresc depăşirea vorbelor goale, a discursurilor pline de promisiuni fără acoperire.
În România se vorbeşte foarte mult despre regionalizare, dar, dincolo de câteva lupte subterane pe găzduirea instituţiilor descentralizate, nu pare să apară la orizont un proiect coerent al Moldovei asupra căruia să se pună de acord toţi cei din Nord-Est.
„În 2013, când Liviu Dragnea propovăduia, prin întâlniri publice, proiectul său de regionalizare, în mintea baronilor locali pesedişti au încolţit „voievodatele“ şi funcţiile pe care ar urma să şi le împartă în urma noilor structuri create. Nici astăzi lucrurile nu stau diferit. Astfel, la nivelul discursului public, mai-marii băcăuani se contrează cu mai-marii ieşeni în privinţa autostrăzilor de pe hârtie: care să fie începută mai repede – Iaşi-Tg. Mureş sau Bacău-Braşov? Administraţiile locale nu colaborează între ele, fiind pe picior de competiţie şi nu de colaborare pentru punerea în practică a unor proiecte care să facă traiul mai bun în această parte de ţară”, mai spune deputatul.
Aşadar, dincolo de simbolistică şi declaraţiile de intenţie, cu toţii avem datoria să ne întrebăm autocritic dacă suntem capabili de colaborare şi de depăşirea intereselor locale imediate.
„Să spunem deschis că de lipsa de unitate a aleşilor moldoveni au profitat din plin toate guvernările de până acum, pentru că la Bucureşti nu s-a simţit niciodată o presiune reală pentru a da curs proiectelor cu adevărat importante pentru Moldova.Iată de ce 24 ianuarie 2019 ar trebui să ne determine să fim realişti şi mai hotărâţi în apărarea intereselor regionale”, a mai spus Dumitru Oprea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.