Una dintre substanțele care ar fi fost folosite la dezinsecția Liceului German din Arad avea o concentrație de patru ori mai mare decât cea admisă iar alta nu mai este autorizată de câțiva ani.
Directorul firmei de dezinsecție nu își explică cum s-ar fi putut intoxica 43 de elevi. 17 dintre copii rămân internați în spital, iar cursurile sunt suspendate și astăzi în școala în care au fost împrăștiate substanțe periculoase.
„Necunoscând concret substanţa cu care au intrat în contact, medicii sunt precauţi şi doresc să-i mai ţină câteva zile sub supraveghere pentru a vedea concret ce se întâmplă şi care va fi evoluţia”, a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad. Dezinsecția a fost efectuată de o firmă din Deva, care are o activitate de peste 30 de ani. Administratorul nu găsește nicio explicație pentru intoxicarea elevilor.
„S-au luat probe, am înţeles că nu sunt substanţe în aer, şi în rest, aşteptăm şi noi să vedem ce s-a întâmplat”, a afirmat Csaba Vereș, administrator al firmei de dezinsecţie. Directorul liceului e evitat să dea declarații despre caz. La Arad a sosit și o echipă a corpului de control al Ministerului Sănătății, care a constatat că una dintre cele trei substanțe a fost folosită în concentrație mult prea mare, iar o altă nu mai este autorizată, potrivit Digi24.
Mioara Comana, director la Inspecţia Sanitară de stat în Ministerul Sănătăţii a declarat : „Trebuia folosită în concentraţie de 0,5% , iar în procesul-verbal au notat că au pus o concentraţie de 2%, deci de patru ori mai mult. De patru ori mai mare, combinată şi cu produsul care nu mai trebuia fi folosit, vă daţi seama că s-a ajuns unde s-a ajuns”.
Firma din Deva este anchetată și de polițiștii de la IPJ Arad, care au descoperit neconcordanțe între data efectuării dezinsecției și data menționată în procesul verbal.
„Poliţiştii Serviciului arme exploziv şi substanţe periculoase au întocmit un dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi trafic de produse sau substanţe toxice”, a precizat Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad
Cetățeanul TV