Deputatul Mircea Drăghici a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

trezorierul psd, mircea draghici candidatura pentru funcţia de ministru

Deputatul Mircea Drăghici a fost condamnat joi la 5 ani de închisoare cu executare, de Înalta Curte de Casație și Justiție..

El a fost condamnat în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că a folosit subvențiile primite de partid din bani publici pentru a-și cumpăra o casă.

Instanța a decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

 Drăghici a demisionat din PSD la începutul acestui an.

Decizia nu este definitivă.

Drăghici a demisionat din PSD la începutul acestui an.

În septembrie anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar.

Un judecător de cameră preliminară de la Instanţa supremă a respins atunci toate cererile şi excepţiile ridicate de PSD şi Mircea Drăghici. Magistratul  a decis că procesul se poate judeca pe fond.

„Respinge cererile şi excepţiile invocate de persoana vătămată Partidul Social Democrat. Respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe. În baza art. 346 alin. 2 cu referire la art. 345 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 21/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, privind pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe. El a fost trimis în judecată pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare, fapte prevăzute de art. 10 lit. c teza I din Legea nr. 78/2000 şi art. 295 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 308 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi pretinsa infracţiune de delapidare prev. de art. 295 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 308 alin. 1 şi 2 din Codul penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 din Codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe”, se arata în decizia instanţei.

Magistratul i-a respins lui Drăghici o cerere de sesizare Curţii

Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1, 2 şi 2/1 şi art. 12/1 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Pe 25 iulie 2019, Mircea Drăghici, trezorier al PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare

A folosit banii partidului pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari

Conform DNA, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere. Din contract reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

„În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte. O promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii). Dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică . Ccare practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 – 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni. potrivit g4media.ro.

În realitate, spune DNA, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului. Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, , inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat. Iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului. Dar contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, precizează DNA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.