Gheorghe Şimon, deputat PSD, a fost implicat într-un grav accident rutier produs în judeţul Maramureş. Două femei, mamă şi fiică, au fost rănite, fiind transportate de urgenţă la spital.
Deputatul de Maramureş nu a fost rănit în urma accidentului. Maşina deputatului a distrus gardul unei case şi s-a oprit în curte, în timp ce a doua maşin ă s-a răsturnat pe şosea.”Ieri, 18 iulie, la ora 14.33, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Strâmtura, soldat cu victime. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat, de 62 de ani, din Vișeu de Sus, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat, de 52 de ani, din Brăila. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a două pasagere de 21, respectiv 52 de ani, ambele din Brăila, acestea fiind transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Totodată, în urma impactului, a rezultat ruperea unui stâlp electric. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și cu aparatul Drug Test, rezultatele fiind negative. Cercetarea la fața locului a fost coordonată de către prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești. Circulația a fost oprită pe ambele sensuri aproximativ 40 de minute. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a comunicat Politia, potrivit antena3.ro.
- Avertizare meteo ANM de furtuni şi ploi torenţiale. Harta zonelor afectate de fenomene meteo extreme
- Admitere la liceu 2023: Astăzi sunt publicate rezultatele de la repartizarea computerizată
Parteneri
- â
Cetățeanul TV