Lovitură pentru Partidul Social Democrat (PSD)! Cristian Popescu Piedone a demisionat din acest partid și există riscul unui cutremur în ședința de joi a Consiliului General al Capitalei, în care vor fi aleși cei doi viceprimari ai Bucureștiului.
Solicitarea a fost adresată organizației județene PSD Giurgiu, acolo unde fostul primar al Sectorului 5 era membru.
Majoritatea propusă lui Nicușor Dan de PSD și PNL se află acum într-o poziție fragilă, riscând să-și piardă controlul asupra deciziilor administrative.
După demisia din rândul social-democraților, Piedone se va reîntoarce în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) pe poziția de președinte al organizației de București.
Surse avizate spun că în momentul în care Piedone și-a anunțat demisia, PSD i-a propus mai multe funcții de conducere în instituții importante, dar acesta a refuzat.
Cetățeanul TV