Este oficial: demisia lui Dan Baciu de la CNAB a ajuns la Consiliul de Administrație. Cine va fi interimar

Demisia lui Dan Baciu

Demisia lui Dan Baciu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a ajuns la Consiliului de Administraţie al companiei. Este vorba de o notificare prin care acesta renunţă la mandatul de director general.

Potrivit unui comunicat al CNAB dat publicității joi, în cel mai scurt timp, Consiliul de Administraţie se va reuni pentru a desemna un director general interimar.

”Demisia este un lucru obişnuit atunci când există un decalaj între nivelul aşteptărilor şi ceea ce poate fi livrat. Mulţumesc domnului ministru Lucian Şova pentru modul elegant şi eficient în care s-a implicat în susţinerea proiectelor importante ale CN Aeroporturi Bucureşti”, a declarat Dan Baciu.

Cauzele demisiei nu se cunosc, însă săptămâna trecută ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat la audierile care au avut loc în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, că până la sfârşitul anului Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) ar putea avea un nou director general şi un nou Consiliu de Administraţie „mai apte decât cele de astăzi”, după ce au fost demarate procedurile de selecţie conform prevederilor OUG 109 privind guvernanţa corporativă.

„Sunt deschise proceduri de selecţie conform prevederilor OUG 109. Sunt sigur că vom avea consultanţă de bună calitate care va identifica un manager, cât şi un Consiliu de Administraţie, mai apt decât managerul de astăzi în a conduce, practic, cea mai profitabilă companie care este în portofoliul Ministerului Transporturilor şi care din perspectivă managerială mai are multe de făcut. Adaug la acest aspect faptul că, dincolo de marile proiecte şi paşii care au fost înregistraţi apropo de HG de aprobare a indicatorilor tehnico-economici privind noul terminal de dezvoltare strategică a aeroportului, nu au fost în stare să managerieze şi să găsească soluţii de management al fluxurilor de acces în parcare, iar starea de curăţenie este încă mult sub aşteptări. De asemenea, modul în care se procesează bagajele este absolut lamentabil şi, pentru a găsi soluţii de avarie, vă informez că un consilier personal pe care îl am pe Cabinet – o zi da şi una nu – este în aeroport şi monitorizează aceste aspecte. Procedura de selecţie pe 109 nu va dura mai mult de sfârşitul acestui an. Îmi exprim speranţa că vom identifica un manager care să ştie să pună în valoare resursa financiară şi oportunitatea de piaţă pe care Aeroportul Henri Coandă o are”, a explicat ministrul, în comisie.

După dezbaterile din comisie, Lucian Şova a precizat jurnaliştilor că nu este vorba de o măsură imediată pe care a luat-o împotriva managerului CNAB, însă aşteptările „noastre, ale tuturor sunt mult mai mari decât rezultatele pe care ni le oferă azi cea mai profitabilă companie din portofoliul Ministerului Transporturilor”.

CITEȘTE și Viorica Dăncilă a găsit acarul Păun. Dan Baciu a demisionat de la conducerea aeroporturilor bucureștene

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.