David Beckham ia un munte de bani pentru a-și asocia imaginea cu statul Qatar

Fostul mare fotbalist David Beckham, care face regulat vizite în Qatar, a decis să-şi lege numele de această ţară, semnând un contract pe 15 ani cu bogatul stat din Golf.

Qatar, care va găzdui la finalul acestui an Cupa Mondială de fotbal (21 noiembrie-18 decembrie), îi va plăti starului englez 150 milioane lire sterline.

Conform The Telegraph, acordul ar implica „numeroşi parteneri comerciali” şi nu-l va împiedica pe fostul jucător englez (46 ani), devenit om de afaceri şi proprietar al francizei din MLS Inter Miami, să-şi asocieze imaginea cu Qatarul, de altfel controversată.

Fără subiecte delicate

Prezent la Doha săptămâna trecută, pentru a participa la un forum, Beckham nu a asistat la tragerea la sorţi a grupelor viitoarei Cupe Mondiale, desfăşurată vineri, şi s-a limitat la discuţii privind „rolul sportului în cultură şi creativitate”, evitând să abordeze probleme mai delicate, precum interzicerea homosexualităţii în Qatar sau condiţiile acordate muncitorilor străini, subiect aflat în centrul atenţiei în ultimii ani după decesul a peste 1.000 dintre ei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.