Darius Vâlcov rămâne în arest

Darius VâlcovFostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Decizia a fost luată de un complet de divergență după ce, vineri, cauza a fost repusă pe rol deoarece cei doi judecători investiți cu soluționarea contestației lui Vâlcov la înlocuirea măsurii preventive au avut opinii diferite.

Hotărârea este definitivă, așa că Darius Vâlcov va fi cercetat în continuare în arest preventiv. Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

În schimbul acestor bani, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.