Dan Motreanu cere mai multă transparență pentru comisioanele pe care le plătesc românii din diaspora atunci când transferă bani în România

Dan Motreanu
Dan Motreanu

Europarlamentarul Dan Motreanu, membru al PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, cere mai multă transparență pentru comisioanele pe care le plătesc românii din diaspora atunci când transferă bani în România.

„Am solicitat comisarului european responsabil pentru servicii financiare, Mairead McGuinness, maximizarea transparenței în ceea ce privește comisioanele pe care le plătesc românii din diaspora atunci când transferă bani în România.

Regulamentul UE privind Plățile Transfrontaliere 2, intrat în vigoare în 2019, urmărește creșterea transparenței plăților care se fac pe teritoriul UE prin obligarea prestatorilor acestor servicii de a prezenta clienților costul total al transferului internațional înainte de efectuarea plății, inclusiv comisioanele de conversie monetară.

Cu toate acestea, lipsa clarității textului regulamentului a dus la crearea unor diferențe nedorite între plățile efectuate cu cardul și transferurile de numerar sau transferurile bancare. Dacă pentru plata cu cardul clientul cunoaște toate comisioanele aferente tranzacției, nu acelați lucru se întâmplă și atunci când clienții transferă bani prin bancă sau numerar.

Cum remiterile de bani sunt efectuate aproape exclusiv prin transfer bancar sau numerar este extrem de important ca toți românii și nu numai să cunoască toate costurile pe care le implică transferul efectuat.

Aceaste informații vor conduce inevitabil și la o mai mare concuranță între furnizorii de servicii și, implicit, la scăderea costurilor pentru transferurile de bani.

Astăzi, obiectivul Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă, asumat de Uniunea Europeană este de a scădea sub pragul de 3% costul remiterilor de bani”, transmite europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.