Dan Motreanu: Am solicitat Comisiei Europene prelungirea flexibilității pentru acordarea ajutoarelor de stat

Dan Motreanu
Dan Motreanu

Europarlamentarul PPE Dan Motreanu transmite că a solicitat Comisiei Europene prelungirea flexibilității pentru acordarea ajutoarelor de stat.

„Într-o interpelare pe care am trimis-o recent Comisiei Europene am solicitat prelungirea actualei flexibilități în acordarea ajutoarelor de stat și pentru anul 2021. Menținerea actualelor reguli este necesară și în lunile care vor urma deoarece și România și celelalte state membre UE trebuie să aibă la dispoziție toate instrumentele necesare a garanta funcționarea optimă a economiei și păstrarea locurilor de muncă.

„Având în vedere că Uniunea Europeană se confruntă în continuare cu o criză dublă: una de sănătate și una economică, iar noile fonduri europene vor fi disponibile limitat în prima parte a anului viitor, are în vedere Comisia extinderea Cadrului temporar privind ajutoarele de stat pentru 2021? Consideră Comisia că flexibilizarea normelor privind ajutoarele de stat a permis statelor membre să evite pierderi ireparabile pentru economia europeană în situația actuală?” Acestea sunt două dintre întrebările pe care le-am adresat Comisiei Europene cu solicitare de răspuns scris”, transmite europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit europarlamentarului Dan Motreanu, cadrul temporar pentru sprijinirea economiei în contextul epidemiei de COVID-19 prevede cinci tipuri de ajutoare, conform Comisiei Europene:

  • granturi directe, avantaje fiscale selective și plăți în avans, care să permită acordarea unei finanțări de până la 800 000 EUR unei întreprinderi pentru a răspunde nevoilor urgente de lichiditate ale acesteia;
  • garanții de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi de la bănci
  • împrumuturi publice subvenționate pentru întreprinderi, cu rate favorabile ale dobânzilor
  • garanții pentru băncile care direcționează ajutorul de stat către economia reală – un astfel de ajutor este considerat un ajutor direct acordat clienților băncilor, nu băncilor în sine
  • asigurarea creditelor la export pe termen scurt. Normele UE privind ajutoarele de stat au permis statelor membre să protejeze cetățenii și IMM-urile de impactul COVID-19 și, în opinia mea, considerând că pandemia lovește în continuare Europa, aceaste măsuri trebuie menținute ca un răspuns puternic în fața crizei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.