Dan Diaconescu, reținut de oamenii legii în urma unor percheziții!

Dan Diaconescu

Dan Diaconescu ar fi fost retinut pentru relatii sexuale cu minore, potrivit unor surse. Fostul patron OTV ar fi fost găsit ascuns într-o anexă a imobilului, oamenii legii ridicând două laptopuri.

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, joi, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit

Potrivit unor surse, Dan Diaconescu ar fi acuzat că a întreținut relatii sexuale cu minore ce făceau parte dintr-o rețea de prostituție ce își avea nucleul la Constanța. În 2021 el este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu două surori gemene, care erau minore la acest moment și care a fi fost prinse într-o rețea de prostituție.

Dan Diaconescu a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a efectuat aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj., potrivit ziare.com.

”La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit.”, arată un comunicat al Poliției.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.