Dan Barna anunță că protocolul USR-PLUS presupune „ZERO toleranță față de colaboratorii Securității”

Dan Barna la Târgoviște

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook că alianța partidului său cu PLUS, formațiunea condusă de Dacian Cioloș, nu va accepta pe listele de candidați foști sau actuali colaboratori cu Securitatea sau cu alte servicii de informații. Anunțul vine în contextul în care au existat acuzații conform cărora în interiorul celor două partide s-ar fi strecurat mai multe persoane bănuite de colaborare cu Securitatea.

„ZERO toleranţă faţă de colaboratorii Securităţii. Am văzut, în ultimele zile, un vehement proces public de intenţie privind o prevedere din Protocolul Alianţei, referitoare la candidatura unor persoane care, copii fiind, au semnat un angajament cu Securitatea. Deşi textul exclude clar orice fost colaborator, minor sau major, am fost acuzaţi, cu rea intenţie, că am proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un angajament, dar au colaborat cu Securitatea ca adulţi.
Nimic mai fals. Repet, textul impune excluderea totală a colaboratorilor de orice fel. Fac însă eforturi să mă obişnuiesc cu realitatea că adevărul obiectiv ajunge, deseori, o chestiune secundară în lupta politică”, a explicat Dan Barna, pe contul său de Facebook.

Dan Barna a mai scris pe Facebook că protocolul alianței USR-PLUS prevede ca listele cu candidați să fie compuse exclusiv din persoane cu integritate ireproșabilă, orice formă de colaborare cu Securitatea fiind incompatibilă cu participarea la alegeri.

„Colaborarea, la orice vârstă, reprezintă, din punctul nostru de vedere, o incompatibilitate cu poziţia de candidat al Alianţei. Mesajul politic pe care USR şi Alianţa USR PLUS îl transmit este unul foarte clar şi rămâne acelaşi indiferent de atacuri şi acuze: România are nevoie de o clasă politică nouă. În procesul de selecţie al candidaţilor comuni nu vom avea nici un fel de toleranţă, faţă de niciun fel de colaborare cu Securitatea. Pentru a nu mai lăsa loc atacurilor care vor să distrugă credibilitatea Alianţei, am discutat cu colegii de la PLUS şi am decis eliminarea sintagmei „majori fiind”, tocmai pentru a nu mai exista niciun fel de echivoc. Alianţa USR PLUS trebuie să aibă candidaţi comuni cu o integritate ireproşabilă. De la acest principiu nu va exista excepţie”, a scris Barna.

Potrivit mesajului de pe rețeaua de socializare, măsura îi vizează pe colaboratorii Securităţii din perioada comunistă, dar și pe cei care, în prezent, lucrează sau colaborează cu orice serviciu de informații. De asemenea, nu pot candida în numele alianței USR-PLUS persoanele
care „promovează violenţa, ideologii totalitare, discriminarea de gen, anarhismul, rasismul, şovinismul, separatismul etnic sau teritorial şi orice alte idei ori acţiuni extremiste”.

LĂSAȚI UN MESAJ