Dâmbovița. Un elev de clasa a III-a, considerat agresiv, învață singur în actuala școală

Un elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală, a dat nastere unei situații inedite.

Potrivit surselor Edupedu.ro, de câteva zile, copilul vine la școală dar este singur nu doar în clasă, ci și în școală, deoarece nici un părinte nu mai vrea să își trimită copilul la cursuri. Incidentul are locla școala din Valea Voievozilor, comuna Răzvad. Părinții anunță că vor să protesteze din nou, joi, 9 martie, în fața Inspectoratului Școlar Dâmbovița care a aprobat mutarea elevului la școala din Valea Voievozilor, potrivit g4media.ro.

Un singur elev învață în aceste zile la școala din Valea Voievozilor, comuna Răzvad din județul Dâmbovița. Părinții celor aproape 150 de elevi sunt înscriși la această școală nu își mai aduc copiii la ore, de teama acestui elev mutat recent de la școala Gimnazială Coresi din Târgoviște, potrivit surselor Edupedu.ro. 

Copilul a fost apoi transferat, la cererea părinților, prin decizia Inspectoratului Școlar Dâmbovița, la școala din Valea Voievozilor, unde de luni, 6 martie, a început orele. Elevul a fost singur în școală, iar învățătoarea sa i-a predat doar lui, potrivit surselor noastre. În clasa sa sunt 11 elevi înscriși, dar nemulțumirea părinților a luat amploare la nivel de școală. Părinții tuturor elevilor din școală au format un grup și au anunțat că nu mai vor să aducă la școală copiii, de teamă să nu fie agresați de acest elev. Nici marți, nici un alt elev nu a venit la ore. 

Unul dintre părinții cu care am stat de vorbă și care dorește să rămână anonim, spune că nu vor ceda și nu își vor lăsa copiii să vină la școală. “Noi, părinții în continuare suntem pe poziție. Nici ieri nu au fost copiii în școală, nici astăzi (n. red marți, 7 martie) copiii noștri nu sunt în școală. Nu știu ce se va întâmpla și vrem să se rezolve situația, practic. Mutând copilul de la o școală la alta nu rezolvi situația. Noi suntem o școală mică, vrem să fim în continuare liniștiți. Nu îl vrem în școală. S-a iscat un scandal, plecând de la școala Coresi. Nu suntem împotriva nimănui. Noi suntem nemulțumiți de hotărârea ISJ, care, din informațiile mele, a hotărât transferul la școala noastră, și gata. Adică n-am fost anunțați”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.