Un medic de familie a fost trimis în judecată de procurorii din judeţul Dâmboviţa pentru luare de mită.
El este acuzat ca a cerut şi a primit bani de la o pacientă pentru a elibera un bilet de trimitere, potrivit ziare.com
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unei persoane, medic de familie, pentru luare de mită. ”În fapt, în cursul anului 2024, aceasta a pretins şi primit o sumă de bani necuvenită de la o pacientă, denunţătoare în cauză, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, mai exact pentru eliberarea unor înscrisuri medicale. Astfel, suma de bani a fost remisă în schimbul eliberării unui bilet de trimitere pentru efectuarea de investigaţii de specialitate, în condiţiile în care serviciile medicale prestate în cadrul cabinetului medical individual erau decontate de inculpată în totalitate în baza contractului de asigurări sociale de sănătate încheiat de pacientă cu CNAS, astfel încât serviciul prestat pacientei ar fi trebuit să aibă caracter gratuit”, au arătat procurorii.
Cetățeanul TV