Cum circulă miercuri și joi mijloacele de transport ale RATB și Metrorex și ce program este la RAR

Tramvai
Tramvai

Miercuri şi joi, liniile de transport public de suprafață ale RATB vor funcţiona în Bucureşti conform programelor de circulaţie corespunzătoare unei zile de duminică, iar metroul va funcţiona normal, în intervalul orar 5,00-23,00.

În zilele de 30 noiembrie 2016 -Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi 1 Decembrie 2016 -Ziua Naţională a României, liniile de transport public vor funcţiona conform programelor de circulaţie corespunzătoare unei zile de duminică, potrivit RATB. Metroul va circula după programul normal, respectiv în intervalul orar 5,00-23,00.

În altă ordine de idei, la Registrul Auto Român (RAR), ziua de 2 decembrie va fi recuperată de angajaţi prin prelungirea ulterioară a programului de lucru. Astfel, în zilele de luni 12, marţi 13 şi miercuri 14 decembrie 2016, Registrul Auto Român va avea program prelungit cu două ore, adică pană la 18,30.

Decizia compensează ziua declarată de Guvern ca fiind nelucrătoare, respectiv vineri, 2 decembrie, potrivit unui comunicat de presă dat publicității de instituţia din subordinea Ministerului Transporturilor.

Totodată, în perioada 30.11 – 05.12.2016 va fi asigurat serviciul de permanenţă la nivelul fiecarei Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene şi al fiecărui Institut Naţional de Referinţă (INR), anunţă ANSVSA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.