Cum a scăpat o familie de plata creditului uriaș

Foto, sursa: bani, pixabay.com

O bancă a șters o datorie de peste 43.000 franci elvețieni și a închis creditul unei familii din București cu ajutorul unui conciliator.

Totul s-a întâmplat în mai puțin de jumătate de an de la momentul depunerii cererii. Familia cu trei copii, care își achita cu greu ratele, mai avea încă un credit tot în franci elvețieni la o altă bancă. În acest caz s-a obținut reducerea cu 30% a împrumutului.

„Am avut de ales, ce facem. Mergem înainte sau renunțăm la tot? Nu puteai să renunți. Că și dacă dădeai apartamentul sau toate bunurile, rămâneai dator la bănci. Am luat decizia împreună cu părinții mei să mutăm copiii la Roman. Eu am trei copii, să facem noi naveta, ca noi doi să putem lucra. Soțul avea două servicii. Eu la fel. Ca să putem plăti ratele ca banca să nu ia casa”, a declarat Irina.

” În acest caz era vorba despre două bănci, două credite. Amândouă acordate în franci elvețieni față de două banci. Într-un caz a fost o reducere de 30%. Iar în celălalt caz, a fost o reducere totală. Practic a fost o ștergere de peste 43.000 de franci elvețieni”, a declarat Liviu Fenoghen director CSALB, potrivit digi24.ro.

Starea de urgență a îngreunat procedurile de soluționare a litigiilor bancare

Starea de urgență a îngreunat procedurile de soluționare a litigiilor bancare, pentru că discuțiile între consumator, conciliator și bănci s-a făcut prin telefon și email.

 „Nu a fost un caz ușor, a fost destul de dificil, a necesitat multe discuții. A fost o provocare suplimentară faptul că s-a suprapus peste perioada crizei sanitare, în starea de urgență”, a declarat Alina Radu, conciliator.

Pentru a putea obține o reducere a creditului, consumatorii trebuie să treacă prin una dintre următoarele situații.

” Creșterea cheltuielilor pe care le resimte familia, pierderea veniturilor pe perioadă determinată sau nedeterminată, șomaj, cazuri de boală. Sau pot fi cazuri fericite dar care au același efect. Reducerea veniturilor din care poți să plătești ratele către bancă”, a declarat Liviu Fenoghen, director CSALB.

„Să-și motiveze bine cererea. Să explice situația, ce își doresc. De ce își doresc. Ce anume motivează solicitarea pe care o fac. Documentele justificative sunt extrem de importante”, a declarat Alina Radu, conciliator.

De la începutul anului și până acum 1.300 de români au depus cereri pentru soluționarea litigiilor bancare. Dintre care aproximativ 740 doar în perioada pandemiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.