Cum a explicat proprietarul benzinăriei din Beiuș creșterea prețurilor la pompă la 11 lei

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Proprietarul benzinăriei MOL din Beiuș, care a vândut miercuri litrul de benzină cu 11 lei, spune că a fost nevoit să recurgă la aceste preţuri pe motiv că ar fi cumpărat foarte scump acest lot de combustibil.

A„m cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat miercuri pentru Bihoreanul, Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex.

Firma acestuia deţine în Beiuş două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie.

„S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”, a mai spus Degău.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că premierul Nicolae Ciucă a cerut începerea de controale la staţiile de alimentare cu carburant, după panica creată la benzinării din țară.

„Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri în România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu  va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.