vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCSM face scandal cât casa după ce s-a pus problema tăierii pensiilor...

CSM face scandal cât casa după ce s-a pus problema tăierii pensiilor speciale

-

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă profunda îngrijorare față de informațiile apărute în spațiul public privind eventualele modificări legislative referitoare la condițiile de pensionare ale magistraților, atât din perspectiva vârstei de pensionare, cât și a cuantumului pensiei de serviciu, se arată într-un comunicat remis presei.

CITEŞTE ŞI: Lovitură pentru şmecheri: Banca Mondială, verde pentru tăierea pensiilor speciale!

„În acest context, în măsura în care, integral sau în parte, propunerile apărute în spațiul public se vor concretiza, Secția pentru procurori atrage atenția că situația este de natură să vulnerabilizeze statutul magistraților, statut consolidat prin practica constantă a Curții Constituționale a României.

În egală măsură, impactul adoptării unor astfel de măsuri la nivelul resurselor umane din cadrul sistemului judiciar ar fi unul major, în condițiile în care sistemul se confruntă deja cu un deficit de personal, iar procedura de ocupare a posturilor vacante s-a dovedit a fi dificil de gestionat, neoferind suficiente soluții pe termen mediu și lung”, transmite Secția pentru procurori din cadrul CSM.

Secția pentru procurori atrage atenția că funcționarea în parametrii corespunzători a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar trebuie să rămână o preocupare pentru toate autoritățile statului în vederea asigurării unui stat de drept.

Reforma pensiilor

Banca Mondială și Ministerul Muncii au finalizat propunerile privind reforma pensiilor, jalon din PNRR care trebuie adoptat până la finalul anului. Propunerile fac referire și la pensiile speciale.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că a primit în cursul dimineţii de luni raportul de la Banca Mondială cu cerinţele din PNRR, conform contractului cu această instituţie, pensiile militare fiind cuprinse într-un jalon.

„După cum ştiţi, avem un contract în derulare cu Banca Mondială pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. Unele dintre ele mi se par extrem de absurde, dacă vorbim de acel procent. Dar astăzi dimineaţă am primit, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială, un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât trebuie să implementăm PNRR, un PNRR care, după cum bine ştiţi, a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă, semnat şi asumat de Florn Cîţu în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de atunci, domnul Ghinea. Avem recomandări de la Banca Mondială, astfel încât să putem respecta jalonul, măsuri care să vină îndeplinirea celor cinci cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa zis speciale”, a declarat Budăi, la Parlament.

Potrivit ministrului, „din cauza acestei expresii juridice, pensii speciale, Comisia Europeană a interpretat că şi pensiile militare trebuie să fie introduse în acest jalon”.

„Se referă jalonul la trecerea pensiilor, să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. Toate aceste propuneri, pentru a îndeplini jalonul, se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul prim-ministrului, aşa cum este normal. (…) În PNRR scrie că trebuie să avem o consultare. Reamintesc că erau prevăzuţi 4 milioane de euro pentru a-i cheltui pentru această consultanţă, am reuşit şi am negociat cu colegii de la MM şi cheltuim doar 1,5 milioane de euro, 2,5 rămân la dispoziţia statului român. Aştept cu nerăbdare acea convocare a domnului prim ministru pentru a discuta pe marginea acestui material, dar miniştrii de resort, specialiştii din domeniu trebuie să spună care sunt paşii de urmat, în conformitate cu propunerile Băncii Mondiale, care sunt în conformitate cu ceea ce s-a scris în PNRR”, a afirmat Marius Budăi, potrivit Agerpres.

El consideră că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, dar aşa au fost menţionate „de alţii” în PNRR.

„Din cauza acelei interpretări a unui termen inexistent juridic s-a spus foarte clar că şi pensiile militare intră acolo, aşa este interpretarea Comisiei Europene. Noi am spus că pensiile militare, în concepţia noastră, nu sunt pensii speciale. Avem foarte mulţi rezervişti din Romania care s-au încadrat, din păcate, în acele măsuri de sprijin pe care le-am avut în decursul acestui an”, a explicat Marius Budăi.

Banca Mondială recomandă ca pensiile speciale actuale să fie calculate pe baza principiului contributivității, să nu mai apară nicio categorie nouă de pensii speciale, iar cele actuale să fie „raționalizate”, ca veniturile pe baza cărora se calculează pensiile de serviciu să fie calculate ca medie a veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp și ca nicio pensie specială să nu depășească veniturile din perioada de activitate, scrie Economedia.

Propunerea Băncii Mondiale:

Pensiile speciale actuale vor fi calculate pe baza principiului contributivității, vechimii în serviciu și reajustării procentului veniturilor obținute. Perioada minimă de contribuție va fi similară cu cea utilizată în sistemul public general de pensii
Protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi doar la pensiile magistraților și nu la alte categorii și se va referi doar la limitele prevăzute explicit în motivările Curții
Nicio pensie specială nu va depăși venitul obținut în timpul perioadei de activitate
Toți participanții contribuie 25% din venit, fie la sistemul public general de pensii, fie la bugetul de stat în cazul pensiilor militare

Definiția venitului brut în conformitate cu această propunere se egalizează între pensiile de serviciu (altele decât cele militare) și sistemul public general de pensii

Beneficiile variază în funcție de salariu și perioada de vechime în serviciu pentru toate pensiile de serviciu. Cei care participă o perioadă mai îndelungată și contribuie mai mult vor primi pensii (beneficii) mai mari

Veniturile pe baza cărora se calculează pensiile de serviciu vor fi calculate ca fiind media veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp, reducând astfel posibilitatea de abuz.

Ratele de acumulare pentru fiecare an de serviciu sunt egalizate și reduse, având în vedere că pensia cuvenită pentru perioada completă de vechime în serviciu este redusă, perioada de timp pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a primi pensia completă este crescută, și pensiile cuvenite pentru cei care au o vechime mai mare decât vechimea minimă în serviciu pentru a deveni eligibili sau pentru cei cu o vechime mai mică decât stagiul complet necesar pentru obținerea pensiei complete vor fi reduse proporțional cu vechimea în serviciu.

Vârsta de pensionare va fi aceeași ca și pentru sistemul public general și condițiile pentru pensionare anticipată datorită condițiilor de lucru sunt aceleași pentru pensiile de serviciu ca și pentru pensiile publice generale.

Potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, în luna septembrie 2022, cele mai mari pensii de serviciu, așa numitele „pensii speciale” au fost înregistrate de foștii magistrați, cu o medie de 21.216 lei, din care puțin peste 4.000 de lei se cuveneau în baza contributivității.

Sume suplimentare lunare din partea statului primesc și celelalte categorii, precum foștii parlamentari (ar încasa în baza contributivității doar 3.536 lei), foștii diplomați (ar încasa în baza contributivității doat 3.476 lei), foștii angajați ai Aviației Civile (4.868 lei în baza contributivității), foștii grefieri și personal auxiliar (2.748 lei) și foștii angajați ai Curții de Conturi (doar 5.117 lei).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...