Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) condamnă modificările aduse în Camera Deputaţilor la legea privind pensiile speciale ale magistraţilor, acuzând că acestea încalcă principiul independenţei justiţiei.
CITEŞTE ŞI: CSM
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, care prevede și creșterea vârstei de pensionare a magistraților până în 2045, când va ajunge, treptat, la 65 de ani. De aici, proiectul merge la Senat, care este for decizional.
Într-un comunicat, CSM spune că legea este în contradicție cu principiul independenței justiției.
Modificările preconizate
„Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale. Modul în care puterea legiuitoare se raportează la autoritatea judecătorească printr-un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept plasează în derizoriu principiul cooperării loiale care trebuie să caracterizeze activitatea autorităților publice”, a transmis CSM, într-un comunicat.
„În același timp, este de neînțeles maniera în care de la o zi la alta se modifică esențial și intempestiv elemente fundamentale ale statutului magistratului, de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar. Este inacceptabil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală”, mai acuză CSM.
Cetățeanul TV
Cum ii atingi la buzunar, cum sar ca arsi,facand zid de fronda!
Nu le e rușine,nu au conștiința?Vedeti ce pensii au in Spania,magistrații și la ce vârstă se pensionează!Jefuies bugetulțării pentru ca sunt la butoane.In Spania pensiile magistraților sunt în funcție de anii cotizați.Varsta de pensionare este 70 de ani sau la cerere 60 până la 70 pensia fiind de 82%din venit.Pensia unui magistrat este de 2000-2600 euro .Nu au pensii speciale.In ce țară trăiesc “specialii”?Au ajuns in paradis și noi nu știm? Sila și indignare provoacă acești netrebnici.