Crin Antonescu despre cum a pierdut PNL Bucureştiul: Trebuie umblat la melodie, nu la solişti

crin antonescu eșecul referendumului
Rudele lui Crin Antonescu au afaceri în Deltă

Fostul lider al PNL Crin Antonescu a comentat miercuri prestaţia PNL la alegerile locale şi mai ales pierderea Bucureştiului, spunând că nu ”soliştii” sunt de vină, ci ”melodia”.

El a insistat însă că nu doreşte să critice o campanie la care nu a participat. ”Ce să discutăm foarte mult despre această campanie? A fost o campanie a cărei soartă a fost determinată dinainte de înţelegerea între două partide mari de a nu da şansa electoratului la schimbare şi de a-şi păstra primarii şi unii, şi alţii. PNL a intrat în această înţelegere şi sigur că PSD a ieşit mai câştigat. Ce altă concluzie avem?”, a sspus Crin Antonescu la Realitatea TV.

El a afirmat că în PNL ”e o problemă de compozitori, nu de solişti”. ”În PNL nu sunt de vină cântăreţii, ci melodia”, a afirmat fostul preşedinte al PNL, cu referire la Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. ”Nu văd de ce s-ar pune problema demisiei domnului Blaga”, a concluzionat Crin Antonescu, argumentând că acesta ”a dovedit încă o dată că e un lider performant” şi nici nu a revendicat vreodată rolul de creator de imagine sau de carismatic.

Cât o priveşte pe Alina Gorghiu, fostul lider al partidului a apreciat că aceasta nu a gafat major. ”Nu e vreun Zgonea”, a punctat Antonescu. El a susţinut că orice revenire a sa în politică este exclusă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.