Crimă pe Centura Galațiului. O femeie a fost găsită secționată

Descoperire șocantă noaptea trecută lângă șoseaua de centură a orașului Galați. Bucăți din cadavrul unei femei au fost găsite de polițiști. Surse din interiorul anchetei susțin că victima a fost identificată și este din Brăila. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că victima a fost tranșată în cadă și transportată în sac până la marginea unui cimitir, de lângă centură.

Tot aceleași surse apropiate anchetei spun că femeia a fost ucisă de concubinul ei, un gălățean de 75 de ani. După ce au consumat alcool, cei doi s-au certat foarte urât, iar bărbatul i-a aplicat femeii trei lovituri de cuțit în zone vitale. Cadavrul femeii a fost tranșat în cadă, pus în saci și aruncat pe centură, în apropierea unui cimitir.

Cadavrul a fost descoperit la miezul nopții și au fost alertați criminaliștii. Mâinile și picioarele victimei au fost secționate și au fost găsite în apropierea cadavrului.

Cadavrul femeii a fost transportat Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Oana Hâncu, a fost deschis un dosar penal în care „se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și profanare de morminte”.

În urma cercetărilor, s-a constatat că victima este din Brăila, are 67 de ani, și a fost dată dispărută de rude, în urmă cu două zile. „La data de 18 iunie a.c., o brăileancă s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 16.06.2019, a surorii sale, Plopeanu Dumitra, în vârstă de 67 de ani, care a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 160 de cm, aproximativ 80 de kg, constituție atletică, părul roșcat, ondulat, lung până la nivelul umerilor, ochii negri, poartă ochelari de vedere. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: nu se cunoaște. Pentru Plopeanu Dumitra s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”. (IPJ Brăila)

 

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.