Cozi interminabile la Serviciul Permise de Conducere. Prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, băgaţi în şedinţă

Foto: Facebook Dorin Chioţea

La Serviciul Permise de Conducere din Capitală s-au format cozi interminabile, iar ministrul de Interne i-a convocat pentru vineri dimineaţă pe prefecţii din Bucureşti şi Ilfov la discuţii pentru a găsi soluţii.

La sediul de pe Şoseaua Pipera din Capitală al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor s-a format joi dimineaţă o coadă care se întinde până în curtea instituţiei. Cei care vor să înmatriculeze o maşină, să îşi shimbe permisul de conducere expirat sau să se programeze la proba teoretică sunt nevoiţi să aştepte mai multe ore până ajung la ghişee.

Situaţia de la Serviciul Permise de Conducere nu este nouă, încă din vară fiind zile în care oamenii sunt nevoiţi să aştepte la cozi foarte lungi. „Mâine dimineaţă (vineri – n.red.) am chemat prefecţii de la Ilfov şi Bucureşti, împreună cu conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a găsi soluţii. Problemele sunt complexe şi structurale, pentru care rezolvarea va lua timp, dar voi cere şi soluţii imediate, cu impact în zilele următoare”, a declarat pentru News.ro ministrul Dragoş Tudorache.

În vară, când la Serviciul Permise de Conducere erau foarte mulţi oameni care aşteptau la cozi, oficialii Ministerului de Interne motivau creşterea numărului solicitărilor prin „prezenţa în România, în vacanţă, a unui mare număr de cetăţeni români care în mod normal lucrează în străinătate şi odată sosiţi în ţară îşi rezolvă şi problemele administrative”. Aceştia arătau că alte cauze ar fi debutarea programului Rabla în luna iunie, faţă de anii anteriori când a debutat în primăvară şi creşterea cu aproximativ 20% a numărului de absolvenţi ai şcolilor de şoferi, majoritatea fiind tineri şi intenţionând să-şi obţină permisul de conducere în perioada de vacanţă.

Oficialii Ministerului Afacerilor Interne explicau formarea acestor cozi şi prin faptul că, deşi a fost introdusă facilitatea plăţilor online, prin mandat sau virament bancar, majoritatea românilor preferă să plătească numerar la sediul instituţiilor care emit aceste documente.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here