Corina Creţu, către autorităţile locale din toată ţara: accesaţi cât mai multe fonduri europene!

autorităţile localeComisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a făcut un apel către autorităţile locale, pentru ca acestea să acceseze cât mai multe fonduri comunitare.

„Încurajez autoritățile locale să continue eforturile pentru a finaliza la timp proiectele cu finanțare europeană aflate în derulare în județ, dar și să conștientizeze că, pregătind din timp proiecte prin care să atragă și alți bani europeni, pot să genereze îmbunătățirea vieții locuitorilor județului. Îndemn autoritățile locale nu doar din Suceava, ci din toate județele, să acționeze conform proverbului «Omul gospodar își face vara sanie și iarna, car». Dacă vor gândi și acționa în spiritul acestui vechi proverb românesc, am convingerea că banii europeni puși la dispoziția României în exercițiul bugetar 2014-2020 vor putea fi atrași într-o proporție și mai mare și înțelept cheltuiți”, a spus Corina Creţu.

Comisarul european a participat sâmbătă la manifestări culturale și religioase în județul Suceava. Oficialul european a vizitat Mănăstirea Putna și Cetatea de Scaun a Sucevei – locuri încărcate de istorie, unde se derulează în prezent două dintre proiectele cu finanțare europeană din județ.

„Numai prin Programul Operațional Regional pentru perioada 2007-2014 au fost finanțate în județul Suceava 70 de proiecte, în valoare totală de peste 557 milioane de lei, adică peste 126 milioane de euro. Fondurile europene au ajutat la reabilitarea și modernizarea școlilor și așezămintelor bisericești, la înființarea de centre turistice de informare, la promovarea turismului, precum și la păstrarea tradițiilor și istoriei acestei zone”, a spus Corina Creţu.

Oficialul european a arătat că proiectele europene aflate în implementare în județ înseamnă investiții de aproximativ 340 milioane de euro pentru dezvoltarea zonei și creșterea calității vieții sucevenilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.