Consiliul Judeţean Tulcea are de recuperat 144.000 de lei de la o firmă a lui Ovidiu Tender

Ovidiu TenderConsiliul Județean Tulcea are de recuperat 144.000 de lei de la una din firmele omului de afaceri Ovidiu Tender, condamnat la închisoare pentru înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Suma reprezintă contravaloarea combustibilului achiziționat dar neplătit și consumat în urmă cu aproape doi ani pentru cursele aeriene efectuate de pe Aeroportul internațional Delta Dunării.

„Imediat și chiar înainte de a se declara falimentul Fly România, noi i-am somat asupra sumelor care erau de plată, în total 174.000 de lei. Aceștia nu au achitat decât 30.000 de lei. Cu cealaltă sumă ne-am adresat instanței, am câștigat procesul și ne-am înscris la masa credală”, a declarat miercuri directorul Aeroportului internațional Delta Dunării, Constantin Albu.

El a mai spus că firma omului de afaceri Ovidiu Tender este singura datornică a unității aflată în subordinea CJ, însă aceeași situație s-a înregistrat și în cazul celorlalte două aeroporturi din România care au avut relații contractuale cu Fly România. „Am discutat cu colegii din Timișoara și București și toți suntem în aceeași situație. Nu știu nimic însă despre contractele încheiate de aceeași firmă cu aeroporturile din străinătate”, a mai spus directorul Albu.

Reprezentantul Aeroportului internațional Delta Dunării a răspuns astfel interpelării adresate în plenul ședinței CJ de consilierul PNL Nicolae Chichi, care a adus în atenție și situația persoanelor fizice păgubite de firma fostului om de afaceri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.