Consilierul general al Capitalei Adrian Vigheciu îl acuză pe primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu că plăteşte nu mai puțin de 30.000 euro lunar pe nişte containere în care să înveţe elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, deși renovarea școlii a fost finalizată încă din luna mai a anului trecut.
Vigheciu crede că substratul este unul electoral. Școala ar urma să fie inaugurată anul acesta, pentru ca Ciprian Ciucu să bifeze încă o realizare înainte de alegeri.
„Conflict de interese? Cârdășie? Afacere? Doar primarul Ciucu ne poate explica!
Firma care s-a ocupat de renovarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Sectorul 6 a dat spre închiriat și containerele în care s-au mutat cursurile în timpul lucrărilor și în care, la ora la care vorbim, copiii și profesorii suferă de frig.
Dar cu adevărat halucinant este că primarul Ciprian Ciucu continuă să plătească pentru containere aproximativ 30.000 de euro lunar, deși școala este gata de luni bune‼️”, a scris pe Facebook consilierul general al Capitalei Adrian Vigheciu.
Cetățeanul TV