Conferința dedicată lui Take Ionescu, găzduită de școala unde a învățat Regele Mihai

Take Ionescu

Conferința Națională ”Take Ionescu și contemporanii lui” se va desfășura la Sinaia, la Centrul Cultural „Carmen Sylva”, în perioada 20-21 noiembrie.

Evenimentul, organizat de Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată, sub egida Consiliului Județean Prahova și Primăria Sinaia, va avea loc chiar în lăcașul întemeiat de Regina Elisabeta a României, care purta pseudonimul literar, Carmen Sylva.

Inițial, pe la sfârșitul secoului 19, clădirea Centrului Cultural Sinaia, patrimoniu național, a avut, ca destinație, găzduirea corpului de gardă al Castelului Peleș.

Ulterior, după ce a fost renovată, a devenit școală, fiind prima școală mixtă din Sinaia. Aici au funcționat 4 clase, câteva ateliere pentru fete și băieți și o locuință pentru învățător. După un an, a devenit Școala Primară ”Carmen Sylva” și i-a adunat pe toți elevii din zonă. La această unitate de educație chiar Majestatea Sa, Regele Mihai a frecventat cursurile primare.

În timp, clădirea și-a schimbat destinația, iar pe 10 aprilie 2008 a devenit așezământ cultural, sub denumira Centrul Cultural ”Carmen Sylva”. Această instituție se află sub patronajul Primăriei și Consiliului Local Sinaia. Centrul are o misiune culturală și educativă, patronând activitățile de cultură locală, națională și universală, atât pentru tineri, cât și pentru cei vârsnici.

Pentru seniori funcționează, aici, un club special, pentru socializare și participarea la diverse activități recreative. Odată pe an, Centrul de cultură organizează, pentru pensionari, o excursie culturală pein țară.

De asemenea, Centrul ”Carmen Sylva” găzduiește o serie de festivaluri și evenimente tradiționale: Consursul Internațional de Chitară Clasică, 4 Fun, Sinaia forever, precum și sărbătorile de iarnă.

Citește mai departe în Anchete Online

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.