Comisia Europeană, avertisment pentru România

Foto, sursa: padure, pixabay

Comisia Europeană avertizează România în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate care să fie incluse într-o rețea europeană, în cadrul procedurilor de infringement deja lansate.

Bruxelles-ul a acordat țării noastre termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme. Altfel, Comisia Europeană se va adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit www.digi24.ro.

Exploatările ilegale de lemn, necontrolate

„Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010). Regulamentul interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate. După cum se prevede în Directiva privind habitatele și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. Există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000. Acest lucru reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările”, anunță Comisia Europeană.

Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „problemele de la fața locului nu au fost soluționate. Comisia emite în prezent un aviz motivat. Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz”, mai menționează comunicatul.

Calitatea aerului lasă de dorit

Comisia solicită României să îmbunătățească punerea în aplicare, pe teritoriul său, a normelor UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale. România permite instalațiilor industriale să funcționeze fără autorizațiile necesare care stabilesc condițiile de funcționare în conformitate cu legislația UE.

Activitățile industriale au un impact semnificativ asupra mediului în care se desfășoară. Directiva 2010/75/CE privind emisiile industriale are ca scop să prevină . Dar și să reducă emisiile industriale nocive de pe teritoriul UE. Si să promoveze utilizarea unor tehnici care reduc emisiile poluante. Care sunt eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Deși s-au înregistrat unele progrese după trimiterea de către Comisie a unei scrisori de punere în întârziere, trei instalații continuă să funcționeze fără să respecte cerințele din directivă. Două instalații mari de ardere care au făcut inițial parte din planul național de tranziție al României, dar care au fost de atunci retrase, nu respectă valorile-limită de emisii aplicabile pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot și praf. Prin urmare, Comisia trimite în prezent un aviz motivat.

România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei .Altfel, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz”, se încheie comunicatul CE.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.