Comisia de la Veneția va elabora un raport preliminar pe legile Justiției, în iulie

Augustin Lazăr
Deconturile lui Lazăr ar fi rămas un secret pentru Tudorel Toader

Comisia de la Veneţia va elabora în luna iulie un raport preliminar pe legile Justiţiei din România, iar cel definitiv va fi gata în octombrie, a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu. Declarațiile ei vin imediat după întâlnirea Comisiei speciale cu experţii internaţionali.

Reprezentanții din Comisia de la Veneţia au informat că raportul definitiv în octombrie, la trei luni după cel preliminar.

„Am o mare satisfacţie, împreună cu colegii mei, că am reuşit concretizarea acestui demers, ca urmare a unei inţiative pe care PNL a avut-o, iniţiativă care, din păcate, deşi trebuia să aparţină majorităţii parlamentare, Parlamentului, ministrului Justiţiei, ne-a fost refuzată în mod constant. De altfel, la întâlnirea pe care am avut-o cu delegaţia din Comisia de la Veneţia ne-au şi spus experţii internaţionali, membri ai acestui corp internaţional, că s-ar fi bucurat dacă sesizarea s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterii legislative pe legile Justiţiei, pentru că acum stadiul este aproape de finalizare şi le va fi destul de greu să se încadreze într-un calendar accelerat astfel încât să poată emite un raport de care ţara avizată, în speţă România, să ţină cont”, a afirmat Gorghiu.

Interes mimat pentru Comisia de la Veneția

La întâlniri, PSD a mimat interesul pentru recomandările care vor veni din partea Comisiei de la Veneţia, a mai menționat senatorul PNL.

„În ceea ce priveşte dezbaterea în sine din interior, s-au discutat câteva aspecte legate de cariera magistraţilor, incompatibilităţi ale magistraţilor care ştiţi că au fost extinse, scoaterea preşedintelui şi a CSM sau diminuarea rolului acestor instituţii din procedura de numire sau de revocare a procurorilor cu funcţii înalte în statul român. Cert este – dacă îmi permiteţi o concluzie – că PSD a mimat interesul pentru recomandările care vor veni din partea Comisiei de la Veneţia şi cumva am convingerea că nu va aştepta deloc acest raport, nici măcar pe cel preliminar, dacă între timp Curtea Constituţională se va pronunţa şi nici nu va ţine cont de recomandări”, a mai spus senatorul.

Gorghiu se aşteaptă la un raport temeinic din partea Comisiei de la Veneţia, și speră că recomandările să fie preluate în legislaţia românească.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.