Comisar de poliţie din Galaţi acuzat de 16 infracţiuni de luare de mită. A fost trimis în judecată

Procurorii DNA au trimis în judecată un comisar-şef de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi  pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Este  acuzat că a primit diverse sume de bani pentru programarea „peste rând” a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere și înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului PETCU MITICĂ, comisar-șef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Galați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte nateriale) Și în stare de libertate, a trei persoane fizice pentru comiterea mai multor infracțiunii de dare de mită”, a anunțat DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie-martie 2020, inculpatul Petcu Mitică, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, de la mai multe persoane (printre care și cele trei menționate mai sus), diferite sume de bani (cuprinse între 50 lei și 300 lei) și alte bunuri, care nu i se cuveneau, pentru:
– programarea „peste rând” a candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere,
– înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme,
– preschimbarea fără programare a permisului de conducere.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra unor sume de bani ridicate de la inculpatul Petcu Mitică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu cinci inculpați, în sarcina lor reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită (autorat și instigare).

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– în cazul a trei persoane – 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani,
– în cazul celorlalte două persoane – 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei cinci inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.