O mașină care transporta trei persoane s-a răsturnat în municipiul Făgăraș, lovind un tablou electric și o țeavă de gaz, fapt ce a provocat un incendiu care a cuprins un brad.
Autovehiculul a rupt și gardul unui spital. Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, conform autorităților., potrivit ziare.com.
„În jurul orei 3 dimineaţa, am fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în municipiul Făgăraş. În urma accidentului, un autoturism în care se aflau 3 persoane s-a răsturnat, după ce a lovit un tablou electric şi a provocat ruperea unei conducte de gaz”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Accidentul a provocat un incendiu cu flacără deschisă la conducta de gaz, un copac din apropiere fiind cuprins de flamă. „La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi echipe specializate de la gaz şi electricitate. Cele trei persoane aflate în autoturism au reuşit să se evacueze fără a necesita îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital”, mai arată sura citată. Gardul Spitalului Municipal Făgăraș a fost distrus pe o lungime de 4 metri.
Cetățeanul TV