Cod portocaliu de ninsori abundente și duminică

Alertă meteo,
Alertă meteo,

Avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol valabilă în nouă judeţe a menținută de Administraţia Naţională de Meteorologie, până duminică la prânz. 

De asemenea, şi Codul galben de ninsori moderate cantitativ şi vânt puternic emis pentru judeţe din vestul, centrul şi estul ţării, până duminică seara.

În intervalul 15 decembrie, ora 13:00 – 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare meteo de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, în restul teritoriului. Astfel, precipitaţiile vor continua în cea mai mare parte a ţării.

În Dobrogea, Muntenia şi estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova şi în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitaţiile vor fi importante cantitativ.

Vor fi depuneri de polei în nordul şi nord-estul Munteniei, local în Moldova şi pe spaţii mai mici în Transilvania şi Oltenia.

La altitudini sub 1.500 metri în estul Carpaţilor Meridionali şi în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea de gheţuş sau polei.Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Până azi la ora 18:00 va fi în vigoare un Cod galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului, în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi nordul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură. În aceste zone vor continua precipitaţiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Avertizarea Cod Portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol este menţinută până azi la ora 12:00, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.