Coaliția PSD-ALDE își pierde suflul. Tăriceanu, o tinichea legată de coada PSD-ului

Coaliția PSD-ALDE își pierde suflul
Foto: Aktual24

Coaliția PSD-ALDE își pierde suflul. Cele două partide trag unul hăis și altul cea de pactul lui Iohannis și în plus trebuie să facă față testului remanierii extinse.

Spre deosebire de ALDE, care a respins din start ”noua șmecherie” a lui Klaus Iohannis, PSD nu a riscat un refuz hotărât pentru a nu-i oferi lui Iohannis altă muniție în perioada verii. PSD suflă și-n iaurt deși textul acordul politic național propus de președinte accentuează de fapt anatema de ”partid antieuropean” aruncată deja asupra social-democraților.

Spre deosebire de ei, Tăriceanu a dat cu barda în pactul lui Iohannis.
O încercare de armonizare a pozițiilor PSD și ALDE are loc astăzi, într-o întâlnire tripartită: Dăncilă – Tăriceanu – Ciolacu. Nimeni însă nu pariază pe rezultate pozitive, mai ales că raportarea diferită la demersul prezidențial nu este singura problemă cu care se confruntă coaliția PSD-ALDE.

Coaliția PSD-ALDE își pierde suflul iar remanierea toarnă și ea venin în ciorba comună

Și mai spinoasă este remanierea prin care Guvernul Dăncilă trebuie să treacă. O remaniere care dă semne din ce în ce mai puternice că nu se va limita la cele patru cazuri deja clasice, cele ale ministerelor Justiției, Fondurilor Europene și Românilor de Pretutindeni plus postul de vicepremier ocupat în prezent de Ana Birchall.

Se clatină din ce în ce mai tare și fotoliul lui Teodor Meleșcanu de la Externe, de exemplu, asta deși Tăriceanu nici nu vrea să audă de schimbarea colegului său de partid. În plus, mai mulți grei pesediști încearcă din nou să smulgă de la ALDE Ministerul Energiei (condus de Anton Anton), demers care înveninează și mai mult relația dintre cele două partide aflate la guvernare.

Date fiind tensiunile din coaliție și noua realitate politică post europarlamentare, ar fi o prostie ca PSD să riște restructurarea Guvernului în Parlament, ca urmare pixul lui Iohannis singura opțiune. Pix care va semna decretele de numire a unor noi miniștri doar dacă persoanele propuse vor trece cu bine de filtrul Cotroceniului.

Pesediștii au priceput cum stă treaba și dau semnale că se vor conforma (vezi și renunțarea fără multă vorbă la propunerea lui Titus Corlățean), dar Tăriceanu se pare că nu. Iar după cum se zvonește prin ALDE, se pare că, odată ajuns sub pragul minim, Tăriceanu merge pe formula ”ori la bal ori la spital”. Respectiv vrea să joace tot cartea politicinului care luptă până la moarte împotriva ”sistemului” și a abuzurilor din Justiție în speranța că va reuși să aducă suficienți ”talibani” de partea sa și să asigure astfel propria sa supraviețuire politică și a ALDE.

Odată exclus ALDE din Parlamentul European, Tăriceanu își permite o astfel de strategie, cu riscurile de rigoare. PSD în schimb nu, motiv pentru care social-democrații s-au și prezentat, cu Dăncilă în frunte și cu coada între picioare, la ușa socialiștilor europeni.

PSD și ALDE se distanțează tot mai mult unul de altul iar pesediștii de rit post-Dragnea încep să-l considere pe Tăriceanu o piatră de moară atârnată de gâtul lor de politicieni pro-europeni dornici să demonstreze că au înțeles și și-au însușit lecția primită pe 26 mai la europarlamentare și referendum. O poziție confirmată de altfel și oficial de purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, astăzi, printr-o postare pe Facebook:

”Obiectivul fundamental al PSD în perioada următoare este reconectarea la stânga modernă europeană și la nevoile reale ale tuturor cetățenilor noștri.

Referendumul votat în 26 Mai de populație a fost unul cu o semnificație deosebită, iar PSD respectă voința românilor, care nu poate fi negociată între politicieni. Vom găsi soluția optimă de a transpune rezultatul referendumului în legislație și nu varianta cea mai ușoară de a tergiversa rezultatul din 26 Mai”.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.