joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCNAIR confirmă infiltrațiile la podul peste Dunăre:„O situație neprevăzută pe care constructorul...

CNAIR confirmă infiltrațiile la podul peste Dunăre:„O situație neprevăzută pe care constructorul o tratează cu prioritate”

-

Apariția recentă a infiltrațiilor la blocurile de ancoraj de la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu afectează structura podului și nici nu pun, în viitor, în pericol siguranța circulației, reprezentând o situație neprevăzută pe care constructorul o tratează cu prioritate, a anunțat CNAIR.

Din acest motiv, CNAIR a solicitat o expertiză tehnică (finalizată în data de 25 mai 2021) și o intervenție de urgență în vederea remedierii acestor deficiențe și o monitorizare strictă și permanentă a lucrărilor efectuate la blocurile de ancoraj pe întreaga perioadă de execuție.

În ultima perioada au fost constatate unele neconformități la blocurile de ancoraj, respectiv infiltrații de apă la rosturile orizontale și verticale de betonare a pereților perimetrali, precum și acumulări de apă în incinta blocurilor de ancoraj. În scopul executării în bune condiții de calitate a lucrărilor de intervenție, expertiza tehnică recomandă suplimentar și adoptarea următoarelor măsuri:

-lucrările de intervenție se vor realiza pe baza unui proiect tehnic fazat pe detalii de execuție;

-pe tot parcursul desfășurării lucrărilor de structură, beneficiarul va asigura supravegherea lucrărilor conform prevederilor legale;

-beneficiarul va dispune luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea normelor de protecție a muncii specifice lucrărilor efectuate.

„Pentru buna exploatare a podului și corecta monitorizare a acestuia sunt inițiate unele acțiuni pentru formarea unui grup de specialiști care vor administra acest obiectiv de investiții. Mai subliniem că în vederea evitării apariției unor consecințe asupra capacității structurale a blocurilor de ancoraj, Antreprenorul a început lucrările de etanșare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuție aprobate de inginer. Structura podului nu va fi modificată și realizarea în continuare a acestui obiectiv se face conform cerințelor tehnice din documentația de atribuire a contractului.Construcția podului este monitorizată și în ipoteza în care, după finalizarea acestei etape de supraveghere, se constată apariția altor degradări sau infiltrații, Antreprenorul va fi notificat în vederea extinderii perioadei de garanție a lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiții”, a transmis CNAIR.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...