CNADNR va construi un pasaj peste Centura Capitalei între Prelungirea Ghencea şi Domneşti

centura bucuresti
Locuitorii din Prelungirea Ghencea trebuie să înfrunte atât circulația de pe Centura Capitalei, cât și traficul feroviar

Compania Naţională de Drumuri va construi, în primăvara anului viitor, un pasaj între Centura Capitalei şi Domneşti, după ce locuitorii din zonă s-au plâns că sunt afectaţi de imposibilitatea de a circula. Și asta pentru că Prelungirea Ghencea are o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor este în creştere.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă că a elaborat studiul de fezabilitate precum şi documentaţia de atribuire aferentă pasajului suprateran Centura Bucureşti – Domneşti, acestea fiind deja aprobate în Comitetului Tehnic Economic al Companiei, informează Mediafax.

Până la începerea efectivă a lucrărilor, CNADNR trebuie să mai primească un aviz în Consiliul Interministerial de Lucrări Publice a indicatorilor tehnico- economici ce urmează a fi aprobaţi până la finalul lui octombrie. Imediat după acest pas va avea avea loc promovarea obiectivului de investiţii „Pasaj suprateran Centura Bucureşti-Domneşti”, printr-o hotărâre de guvern, în noiembrie.

După acest pas se va desfăşura demararea şi finalizarea procedurii de achiziţie publică a acestei lucrări de construcţie, care este preconizată a avea loc tot în noiembrie. În cele din urmă, va mai fi nevoie de emiterea Ordinului de începere a lucrărilor la pasaj, în primăvara anului viitor.

Decizia CNADNR de a construi acest pasaj vine după ce oamenii care locuiesc în zonă, aproximativ 20.000 de persoane, au reclamat că sunt afectaţi zilnic de imposibilitatea de a circula, în condiţiile în care Prelungirea Ghencea are câte o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor creşte în ritmul alert al dezvoltării imobiliare. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.

Oamenii din ansamblurile imobiliare dezvoltate în Prelungirea Ghencea au făcut mai multe proteste și au cerut și Primăriei capitalei să rezolve problema infrastructurii, însă Municipalitatea nu a avut reacție la cererile locuitorilor din zonă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.