CNADNR anunţă oficial anularea concesiunii pentru autostrada Comarnic-Braşov

Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi a anunţat, joi, anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune privind construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, din cauza problemelor cu finanţarea, informează Mediafax.

autostrada Comarnic BVTotodată, CNADNR a anunțat scoaterea la licitaţie a 10 km de șosea de pe acest tronson cu bani de la buget.

„Ofertantul declarat câştigător (asocierea Vinci-Strabag-Aktor) nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanţarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanţare pentru realizarea proiectului ar creşte”, arată CNADNR, într-un comunicat.

Un alt motiv care a stat la baza acestei decizii a fost prezentarea publică a proiectului, care „a generat o puternică reacţie negativă, mai ales în privinţa costurilor prezentate”.

Tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în cinci sectoare.

„Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 km, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la Bugetul de Stat. Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la Bugetul de Stat.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.